Până în 2025 investiţiile în startup-uri AI românești vor ajunge la 50 milioane de euro

Investiţiile în start-up-uri româneşti de Inteligenţă Artificială (AI) vor ajunge la aproape 50 milioane euro anual în 2025, după ce piaţa locală a crescut puternic spre finalul anului trecut, cu investiţii de 20 milioane euro în ultimul trimestru, potrivit estimărilor companiei de consultanţă în management Horváth & Partners.
Lidia Neagu - mar, 18 feb. 2020, 12:45
Până în 2025 investiţiile în startup-uri AI românești vor ajunge la 50 milioane de euro

Nivelul investiţiilor în start-up-uri de AI din ultimul trimestru (T4) din 2019 plasează România aproape de vârful clasamentului ţărilor din Europa de Est, în urma Ungariei, Rusiei şi Poloniei, dar înaintea Cehiei, Sloveniei sau Slovaciei. România a urcat practic şapte poziţii în topul ţărilor din regiune cu cele mai mari investiţii în start-up-uri de AI.

„Suntem într-o etapă avansată de transformare digitală şi observăm o creştere accelerată în zona de tehnologie pe bază de AI şi procese de automatizare robotizată, iar România a prins din ce în ce mai multă viteză. Start-up-urile de AI de pe piaţa autohtonă au avut un parcurs foarte bun în 2019, în special în ultima parte a anului. Din aprecierile noastre, perioada de efervescenţă extraordinară de pe segmentul de digitalizare, pe care o traversăm în prezent, se va intensifica în următoarea decadă. Creşterile la nivelul PIB-ului, generate de AI şi Machine Learning la nivelul Europei, vor fi de ordinul a 1,5 – 2 trilioane euro în următorii 10 ani”, a explicat Kurt Weber, Director General al Horváth & Partners Romania.

Conform estimărilor Horváth & Partners, în ultimul trimestru din 2019, România a urcat șapte poziții în topul țărilor din regiune cu cele mai mari investiții în start-up-uri de AI. Această creștere spectaculoasă se datorează și investițiilor de Serie A primite de Typing DNA, start-up de soluții de securitate online bazate pe biometrie comportamentală fondat la Oradea, și FintechOS, start-up românesc de tehnologie financiară automatizată.

Coursera, una dintre cele mai prestigioase platforme de învățare online din lume, a întocmit în 2019 un raport, Coursera – Indicele Global al Competențelor, prin care evaluează la nivel mondial competențele pe care le au țările de a susține și de a beneficia de revoluția AI. Astfel, România a fost clasificată ca fiind competitivă în zona de AI, cu un scor de 0,60, în urma SUA și a Marii Britanii, dar cu o poziție în fața Ungariei. Clasamentul a fost întocmit ținându-se cont de nivelul de competență în următoarele categorii: statistică, AI, inginerie de software, Machine Learning, programare statistică, matematici. România a obținut calificativul „Competitiv – Cel mai avansat”, la primele patru.

Potrivit analizei Horváth & Partners, investițiile globale de tip Private Equity și Venture Capital în start-up-uri de AI s-au majorat considerabil începând cu 2011. Între 2015 și 2019, media creșterii acestui tip de investiții, calculată la nivelul SUA, Chinei, Uniunii Europene, Israelului, precum și a celorlalte țări, a fost de 47%.

Piața forței de muncă va fi, la rândul său, puternic influențată de procesele de robotizare (RPA), AI și întreaga dezvoltare de pe segmentele de digitalizare și e-learning. Din estimările Horváth & Partners, între 40% și 50% dintre locurile de muncă existente ar putea fi înlocuite de soluții de automatizare, până în 2030.

Horváth & Partners este una dintre cele mai importante companii internaționale, independente, de consultanță în management, prezentă și pe piața din România, începând cu 2005. Compania a fost înființată în Stuttgart, în 1981, de Prof. Dr. Péter Horváth, unul dintre pionierii Controlling-ului în Germania și are peste 1.000 de angajați. Horváth & Partners are birouri în Germania (Berlin, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, München și Stuttgart), Austria, România, Elveția, Ungaria, Arabia Saudită și Emiratele Arabe, dar consultanții companiei stau la dispoziția clienților la nivel global. Horváth & Partners este membră a Cordence Worldwide, cea mai importantă alianță activă la nivel mondial, formată din companii de consultanță în management de prestigiu, cu aproape 70 de birouri în 24 de țări, situate pe trei continente.

Pe piața din România, Horváth & Partners oferă o gamă largă de servicii de consultanță în domeniul performanței la nivel de companie și optimizarea performanței organizațiilor private și publice: de la management strategic și inovație, managementul proceselor și organizare, până la controlling, managementul operațiunilor și achizițiilor, training-uri, consultanță în vânzări și IT.

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...