Până la sfârșitul lui iunie vom avea 33 de hectare de plajă în plus

Economica.net
15 05. 2016
mamaia_13050700

‘În privinţa lucrărilor de investiţii finanţate din Fonduri Externe Nerambursabile (Fondul de Coeziune-Axa Prioritară 5 POS Mediu), până la sfârşitul lunii iunie vor fi finalizate cinci obiective de investiţii şi trei asistenţe tehnice. Printre obiectivele ce se finalizează menţionăm: ‘Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud) Municipiul Constanţa şi Eforie Nord’, dar şi ‘WATMAN – Sistem Informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor’. România, prin lucrările care au avut loc în cadrul proiectului „Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona Municipiului Constanţa (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud) şi Eforie Nord’, a făcut un prim şi important pas în cadrul acţiunilor de stopare a fenomenului de eroziune de pe ţărmul litoralului românesc al Mării Negre, acesta fiind unul dintre cele mai ambiţioase şi frumoase proiecte pe care ţara noastră le implementează în prezent’, a explicat Bărbieru.

Potrivit oficialului, contribuţia ANAR la proiectul de reabilitare a plajelor a constat în accesarea fondurilor europene, implementarea şi monitorizarea proiectului.

‘Reamintim faptul că, prin acest proiect, România şi-a extins litoralul cu o suprafaţă de peste 33 de hectare pe cele cinci sectoare de plajă incluse în proiect (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord), iar plajele sunt mai late cu peste 100 de metri şi asigură protejarea pe o lungime de 7,3 km de plajă împotriva riscului de eroziune, prin intermediul unor măsuri structurale (diguri submerse, imerse, epiuri)’, a spus directorul general al ANAR.

Proiectul ‘Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud) Municipiul Constanţa şi Eforie Nord’ este finanţat prin Programul Operaţional de Mediu, în valoare de 170 de milioane de euro.

Conform Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Administraţia Bazinală de Apa Dobrogea – Litoral (ABADL) a finalizat pregătirile începute, încă de la jumătatea lunii februarie, şi a predat, în data de 1 aprilie 2016, operatorilor de plajă, primele sectoare ecologizate. Restul loturilor au fost preluate de către operatori în data de 15 aprilie 2016.

Noile sectoare de plajă pot fi folosite de turişti odată cu deschiderea sezonului estival din acest an.

MMAP precizează că în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană, aceste suprafeţe de plajă, construite prin fonduri europene, pot fi închiriate operatorilor economici doar după finalizarea procesului de intabulare a acestora. Până atunci, ele fac parte din domeniul public al statului şi pot fi folosite cu titlu gratuit de către cetăţeni.