‘În ultimele două luni, între 10.000 şi 15.000 de militari ruşi au fost trimişi’ în Ucraina, a declarat preşedinta Comitetului mamelor soldaţilor ruşi, Valentina Melnikova.
Între 7.000 şi 8.000 de militari ruşi s-ar putea afla în prezent în Ucraina, a spus ea, adăugând că aceste estimări se bazează pe informaţii furnizate de familiile ale căror fii sau soţi au fost trimişi în luptă.
‘Comandanţii militari sunt pe cale de a demara o operaţiune specială secretă’, a afirmat Melnikova, care face de asemenea parte din Consiliul Public de pe lângă Ministerul rus al Apărării.
Kievul şi state occidentale acuză Rusia că a desfăşurat trupe în estul Ucrainei, acuzaţie respinsă de Moscova.
Conform organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, cel puţin 200 de soldaţi ruşi au fost ucişi până în prezent în luptele din Ucraina.
‘Autorităţile trebuie să explice de ce soldaţii mor pe teritoriul unui alt stat şi de ce acest lucru este trecut sub tăcere’, a declarat Ella Poliakova, responsabilă a filierei Comitetului mamelor soldaţilor din Sankt-Petersburg, organizaţie clasată săptămâna trecuta ca ‘agent străin’ de către autorităţi.
NATO a făcut cunoscut că ‘peste 1.000 de soldaţi ruşi’ se află în prezent desfăşuraţi în Ucraina.