Până la 70.000 de migranţi ar putea rămâne blocaţi în Grecia

Aproximativ 70.000 de migranţi şi refugiaţi ar putea rămâne blocaţi pe teritoriul Greciei în săptămânile viitoare, din cauza consolidării controalelor impuse la frontiere de către ţări din Balcani şi Europa Centrală, avertizează ministrul grec al Migraţiei, relatează Reuters în pagina electronică.
Economica.net - lun, 29 feb. 2016, 09:25
Până la 70.000 de migranţi ar putea rămâne blocaţi în Grecia

„Estimăm că numărul persoanelor blocate în ţara noastră ar putea fi între 50.000 şi 70.000. Eu cred că acest lucru se va întâmpla luna viitoare”, a declarat duminică pentru postul Mega TV Yannis Mouzalas.

Aproximativ 22.000 de migranţi şi refugiaţi se află în prezent pe teritoriul grec, a adăugat el.

Un jurnalist Reuters a văzut câteva zeci de persoane, inclusiv familii, mergând către localitatea Idomeni, la frontiera cu Macedonia, unde 6.000-7.000 de migranţi locuiesc deja în tabere improvizate.

NATO a propus săptămâna trecută implementarea unui plan de luptă împotriva organizaţiilor de traficanţi care operează la Marea Egee, între Turcia şi Grecia.

Acest plan vizează o împărtăşire de informaţii între Paza de Coastă greacă, turcă şi Agenţia europeană pentru protecţia frontierelor externe (Frontex).

Obiectivul acestui plan este să limiteze afluxul de migranţi care tranzitează Turcia şi încearcă să ajungă în Uniunea Europeană.

„Dacă planul NATO este pus în aplicare, ar urma să reducă fluxul migranţilor cu aproximativ 70%”, a estimat Yannis Mouzalas, recunoscând că va fi imposibilă o oprire totală a fluxurilor migratorii.

Grecia le-a cerut partenerilor săi UE un ajutor financiar de urgenţă, pentru a face faţă acestei crize fără precedent, a precizat Mouzalas, fără să precizeze valoarea.

Atena solicită, între altele, corturi, pături, saci de dormit, vehicule de transport şi ambulanţe, a declarat reprezentantul Guvernului grec.

Te-ar mai putea interesa și
Vine „apocalipsa fiscală”. Măsurile pregătite de Guvern: Românii cu depozite în bănci și peste 600.000 de firme, loviți în plin. Cresc și impozitele pe locuințe, dar și TVA
Vine „apocalipsa fiscală”. Măsurile pregătite de Guvern: Românii cu depozite în bănci și peste 600.000 ...
Guvernul pregătește o adevărată "apocalipsă fiscală". Impozitul pe dividende, formula prin care beneficiază de banii propriilor firme peste 600.000 de proprietari de microîntreprinderi......
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, că trupele sale încă luptă în regiunea rusă Kursk, ...
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi teritoriul său semiautonom Groenlanda au convenit duminică să îşi întărească legăturile ca răspuns ...
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să se întâmple ...