Până la finalul lunii, românii din străinătate vor putea plăti taxele locale prin ghişeul.ro

Românii din străinătate îşi vor putea plăti taxele şi impozitele locale prin ghişeul.ro până la finalul lunii iulie, a anunţat, luni, ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, într-o conferinţă de specialitate, potrivit Agerpres. 
Economica.net - lun, 04 iul. 2016, 13:56
Până la finalul lunii, românii din străinătate vor putea plăti taxele locale prin ghişeul.ro

‘Cei din afara ţării trimit bani, puţini, pentru taxe şi impozite prin diverse alte metode de plată. Părinţii, în februarie, ca să prindă reducerea, merg – uneori alunecă pe gheaţă – după asta merg cu piciorul rupt la spital şi beneficiază de îngrijiri de sănătate, pentru a plăti acel 100 de lei impozit sau 200 de lei să câştige acei 20 de lei. Până la finalul lunii, vom avea posibilitatea pentru acei români care au proprietăţi în România să poată să îşi achite cu cardul impozitele, taxele şi amenzile’, a spus Bostan.

El a precizat că, în acest moment, sunt înrolate 234 de administraţii locale în ghişeul.ro.

‘Pentru cele 234 de administraţii locale care sunt înrolate deja în ghişeul.ro se implementează facilitatea pentru românii plecaţi în străinătate de a putea plăti. Dacă în acest moment plata cu cardul se poate face doar din România, încercăm să implementăm această facilitate. Este o muncă de creaţie, de concepţie, de integrare, care se face din resurse proprii, deci nu sunt cheltuiţi bani bugetari pentru asta. 234 sunt oraşe şi municipii, acoperim peste 80% din populaţia bancarizată a României, mai este loc mult de creştere, mai ales că şi gradul de bancarizare creşte în fiecare zi. Numărul de credenţiale în aceste şase luni, de când sunt ministru, a crescut cu 330 faţă de perioada anterioară, numărul de plăţi electronice comparativ cu anul trecut a avut o creştere de 70%’, a mai afirmat ministrul Comunicaţiilor.

Potrivit acestuia, ANAF s-ar putea înscrie în ghişeul.ro până în toamnă.

‘Avem promisiune de la Ministerul finanţelor că şi ANAF se va înscrie în ghişeul.ro până în toamnă, ca să nu fie nevoie să stai la coadă ca să plăteşti, să poţi să o faci de acasă, în mod civilizat şi liniştit’, a mai arătat Bostan.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...