Pană, MS: Unifarm va achiziţiona, săptămâna viitoare, 60.000 de doze de vaccin antitetanos

Unifarm va achiziţiona, săptămâna viitoare, 60.000 de doze de vaccin antitetanos, pentru asigurarea cantităţilor necesare anul acesta, din 2010 acest produs fiind importat, întrucât Institutul "Cantacuzino" nu l-a mai fabricat, a declarat secretarul de stat din MS Adrian Pană.
Economica.net - vin, 12 apr. 2013, 07:17
Pană, MS: Unifarm va achiziţiona, săptămâna viitoare, 60.000 de doze de vaccin antitetanos

„Pentru corecta informare a pacienţilor, s-a constatat că există stocuri de vaccin antitetanos atât în DSP-uri, cât şi în unităţile sanitare cu paturi, potrivit verificărilor efectuate în data de 10 aprilie 2013. Întrucât Institutul Cantacuzino nu a mai produs vaccin antitetanos din 2010, vaccinul a fost importat de la acea perioadă până în prezent”, a declarat Pană, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii (MS), remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit secretarului de stat, în cursul săptămânii viitoare, potrivit contractului semnat, Unifarm va achiziţiona o nouă tranşă de 60.000 de doze de vaccin antitetanos.

„Menţionez că preţul de achiziţie este mai mic decât preţul existent pe piaţă. De asemenea, în următoarele săptămâni, se vor asigura cantităţile necesare pentru tot anul 2013”, a mai spus Pană.

Purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, Mariana Negoiţă, a declarat presei, joi, că unitatea mai are pe stoc doar 20 de fiole de vaccin antitetanic şi că a făcut cereri în vederea achiziţionării de astfel de doze la mai mulţi furnizori, inclusiv Unifarm, dar fără succes.

„La Spitalul Judeţean Mureş mai avem pe stoc sau cel puţin aveam ieri ( miercuri – n.r.) 20 de fiole de vaccin antitetanic. Am demarat o serie de acţiuni la mai mulţi furnizori, din păcate nu am găsit nicio firmă care să ne furnizeze fiolele de vaccin antitetanic. Noi am trimis o adresă către Unifarm, care este reprezentantul statului şi care trebuie să rezolve situaţia, am luat legătura cu firmele private – distribuitori de medicamente, depozite de medicamente – din păcate nu am găsit pe nicăieri”, a spus Negoiţă.

Negoiţă a afirmat că, anul trecut, SCJ Mureş a achiziţionat aproximativ 850 de fiole de vaccin antitetanic de la Unifarm, în condiţiile în care Institutul Cantacuzino nu mai produce acest vaccin.

„Nu am primit de pe secţii reclamaţii că nu ar fi, având în vedere că noi am mai avut câteva în stoc. Din păcate, problema nu o putem rezolva noi. Aşteptăm ca şi firmele distribuitoare de medicamente să îşi facă datoria. Institutul Cantacuzino nu mai face acest vaccin de ceva vreme. Anul trecut noi am achiziţionat prin Unifarm, în 2011 am achiziţionat de la Cantacuzino. Anul acesta am trimis tot aşa o adresă către Unifarm, dar încă nu am primit un răspuns”, a arătat ea.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, Ovidiu Butuc, a anunţat că spitalul său deţine suficiente doze pentru încă trei-patru luni.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de întrebări-răspunsuri. Sesiunea de întrebări-răspunsuri pentru......
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...