Până pe 15 mai, Techtex va ajunge să producă zilnic 150.000 de măşti chirurgicale FFP2

Producţia de măşti FFP2 la compania Techtex, agreată de Ministerul Sănătăţii, va ajunge la o capacitate de 150.000 de bucăţi pe zi, până pe 15 mai, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Mihai Filip.
Economica.net - lun, 04 mai 2020, 08:15
Până pe 15 mai, Techtex va ajunge să producă zilnic 150.000 de măşti chirurgicale FFP2

„Am pus în funcţiune prima noastră linie tehnologică automatizată de producţie a măştilor FFP2. În câteva zile vom primi a doua linie pentru producţia acestui tip de echipament cu grad înalt de protecţie, astfel că, până la data de 15 mai 2020, vom ajunge la o capacitate de 150.000 de măşti FFP2 pe zi. Acestea vor fi distribuite către spitalele aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19, dar şi către industria românească, existând solicitări de la mai multe companii care vor să reia activitatea de producţie, cu respectarea regulamentelor impuse de criza sanitară”, a spus Mihai Filip, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor companiei, toate echipamentele de protecţie sunt înregistrate şi avizate de Ministerul Sănătăţii.

„Măştile chirurgicale produse asigură o eficienţă de filtrare bacteriană de 98%. Acestea sunt avizate de Ministerul Sănătăţii, prin Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, dar şi de Ministerul Apărării Naţionale. Şi echipamentele de protecţie realizate din material impermeabil, respectiv combinezonul, halatul, capelina, protecţia pentru încălţăminte (botoşii), toate de unică folosinţă, au fost trimise spre testare şi autorizare către Ministerul Apărării Naţionale, prin Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare. În urma procedurilor şi în baza analizelor efectuate, s-a stabilit că produsele noastre sunt realizate conform standardelor şi specificaţiilor aplicabile, cu respectarea regulamentelor europene”, a declarat preşedintele firmei Taparo, parte a companiei, Ioan Filip.

Măştile chirurgicale produse în luna aprilie au fost distribuite în special către spitale, foarte multe comenzi fiind făcute prin intermediul asociaţiilor şi fundaţiilor umanitare.

Conform aceleiaşi surse, se livrează continuu către spitale din judeţele Maramureş, Bihor, Mureş, Sălaj, Cluj, Alba, Botoşani, Suceava, Caraş-Severin, Dolj, Ialomiţa, Teleorman, Prahova, Constanţa şi din Bucureşti.

De asemenea, se distribuie echipamente de protecţie către Jandarmerie, Poliţie, Armată, TAROM, ROMATSA, CNAIR, primării, agenţii judeţene de şomaj.

Administraţia companiei a mai menţionat că în fiecare zi sunt realizate circa 30.000 de halate, 10.000 de combinezoane, câte 10.000 de capeline şi botoşi, dar şi 2.000 de lenjerii de pat.

Aceste echipamente de protecţie sunt distribuite primordial către spitalele din mai multe zone ale ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de la Bucureşti a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 87,58 de milioane de lei (17,59 de milioane de euro)....
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară cu SMR de la Doicești
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară ...
Nuclearelectrica va solicita acordul acționarilor pentru a cumpăra, la valoarea de piață, terenul pe care ar urma să ...
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro pentru un proiect de reconversie urbană
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro ...
Braiconf SA, unul dintre cei mai mari producători autohtoni de cămăşi din ţara noastră, vrea să ia un credit de 10 ...
Se scumpesc din nou țigările
Se scumpesc din nou țigările
Nivelul accizei specifice la ţigarete, în perioada 1 aprilie 2025 - 31 martie 2026 inclusiv, este de 560,86 de lei/1.000 ...