Până unde poate ajunge criza cu Coreea de Nord

– De ce a apărut această intensificare a tensiunilor?

Totul începe cu testele balistic şi nuclear, efectuate primul pe 12 decembrie, celălalt pe 12 februarie. Consiliul de Securitate al ONU adoptă pe 7 martie, cu unanimitate, noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord. În zilele dinaintea acestui vot, regimul stalinist îşi multiplică avertizările, ameninţând Seulul cu ruperea armistiţiului din 1953 şi Washingtonul cu un „război termonuclear”. Ulterior, „retorica belicoasă” a Phenianului, denunţată de comunitatea internaţională, a continuat să se inflameze.

Pe fond, Phenianul vrea ca Washingtonul să îi recunoască statutul de putere nucleară şi să pună capăt „politicii de ostilitate” împotriva sa, rezumă Scott Snyder, un analist din cadrul Council on Foreign Relations.

– Manevrele americano-sud-coreene au alimentat criza?

Exerciţiul anual Foal Eagle, care se desfăşoară de la începutul lui martie şi până la 30 aprilie şi la care iau parte forţele americane şi sud-coreene, a contribuit în mod întâmplător la alimentarea tensiunilor.

O componentă a acestor manevre irită în mod expres Phenianul, deoarece simulează debarcarea unor importante forţe americane în peninsula coreeană, în caz de conflict.

Încă de pe 8 martie, un bombardier american de tip B-52, capabil să transporte o încărcătură nucleară, a survolat Coreea de Sud, în cadrul acestui exerciţiu. Phenianul a promis imediat o „ripostă militară viguroasă”, în cazul unei noi survolări. Washingtonul nu vrea să se plieze şi nu ratează ocazia să anunţe că, între timp, au avut loc şi alte survolări cu avioane de tip B-52, dar mai ales cu bombardiere „invizibile” de tip B-2, un lucru perceput ca un avertisment ferm.

În paralel, pe măsură ce tensiunea creşte, în special după ameninţările proferate de nord-coreeni la sfârşitul lui martie cu lovirea Statelor Unite şi insulelor Guam şi Hawaii, Washingtonul a răspuns mobilizând un număr simbolic de avioane de vânătoare de tip F-22, o baterie antirachetă în Guam şi două distrugătoare antirachetă în Pacificul de Vest. Fiecare dintre aceste operaţiuni a fost anunţată în mod public.

„Acesta nu este un regim pe care să îl influenţezi doar prin vorbe dure”, declara un oficial american sub protecţia anonimatului.

– Care sunt capacităţile balistice nord-coreene?

Nordul, care a reuşit să plaseze un satelit pe orbită, la 12 decembrie, nu dispune în acest stadiu de capacitatea de a lansa o rachetă balistică intercontinentală (ICBM).

Majoritatea experţilor se îndoiesc de capacitatea de lovire a insulelor Guam şi Hawaii, dar Coreea de Sud şi Japonia sunt în raza de acţiune.

Potrivit Arms Control Association, Phenianul dispune, prin racheta de tip No-Dong-1, de o capacitate operaţională pe o rază de 1.300 de kilometri. Pentru tiruri ce depăşesc această rază de acţiune, Coreea de Nord continuă să efectueze teste.

Cele două rachete mobilizate pe coasta de est, de tip Musudan, în mod teoretic au o rază de acţiune de 3.000 până la 4.000 de kilometri, dar Phenianul nu le-a testat niciodată.

– Ce mijloace militare au Statele Unite în regiune?

Considerabile. În afară de cei aproximativ 28.500 de militari americani staţionaţi în Coreea de Sud şi cei aproximativ 50.000 în Japonia, Washingtonul menţine aproape 6.000 de militari în Guam, insulă pe care se află o bază pentru bombardiere şi submarine, şi alţi aproximativ 50.000 de militari în Hawaii.

Peste 40 de nave US Navy străbat în permanenţă Pacificul. Baza navală Yokosuka, în Japonia, este portul portavionului USS George-Washington, a două crucişătoare şi şapte distrugătoare. În plus, portavionul USS John-Stennis şi escorta acestuia se află în prezent în Singapore, după ce a revenit dintr-o misiune în Golf.

– Războiul stă să izbucnească în Peninsula Coreea?

„Războiul nu stă să izbucnească, cel puţin în acest stadiu”, subliniază un oficial american de rang înalt. Nimic pe teren nu sugerează vreo acţiune militară de amploare din partea Phenianului, potrivit Washingtonului.

Ca majoritatea observatorilor, Siegfried Hecker, profesor la Universitatea Stanford, relevă lipsa de conţinut a ameninţărilor nucleare, exprimându-şi îndoiala faţă de capacităţile nord-coreenilor. „De ce ar lansa un atac nuclear, în contextul în care ştiu perfect de bine că acest lucru va conduce la devastarea ţării şi la sfârşitul regimului”, întreabă el.

Însă profesorul nu exclude riscul unui derapaj, printr-o înfruntare limitată, din partea „tânărului şi novicelui” Kim Jong-un.