Panama Papers: Messi şi Platini, în centrul unei investigaţii privind conturi ascunse

Economica.net
04 04. 2016
lionel_messi_79387000

Mai multe publicaţii, coordonate de un consorţiu al jurnaliştilor de investigaţie, au dezvăluit că personalităţi, între care lideri politici, oameni de afaceri şi sportivi, au profitat de sistemul conturilor offshore pentru a-şi ascunde veniturile. Însă aceasta nu ar fi o practică ilegală, susţine Cash Investigation (France 2).

Între cei menţionaţi se află Lionel Messi, Michel Platini sau Juan Pedro Damiani, membru al Comisiei de Etică FIFA, scrie NEWS.ro.

Potrivit documentelor de la cabinetul panamez Mossack Fonseca, specializat în societăţi offshore, Damiani ar fi lucrat cu trei principali suspecţi în cazul de corupţie FIFA: Eugenio Figueredo, Hugo Jinkis şi Mariano Jinkis.

Lionel Messi şi Michel Platini sunt alte două nume acuzate că ar fi avut conturi în Panama.

Alte personalităţi, printre care preşedintele rus Vladimir Putin sau regizorul Pedro Almodovar se află în centrul acestei investigaţii.