Panama Papers: Noi percheziţii la birourile Mossack Fonseca

Economica.net
23 04. 2016
mossack_fonseca_panama_papers_42634400

Percheziţia survine după ce autorităţile ‘au primit noi informaţii privind prezenţa posibilă în acest imobil a unor documente legate de administrarea firmei Mossack Fonseca’, a declarat Javier Caraballo, procurorul însărcinat cu lupta împotriva crimei organizate.

Operaţiunea vizează de asemenea căutarea de informaţii privind ‘companiile care într-un mod sau altul au fost citate de media ca posibile autoare ale unor delicte’, a precizat Caraballo presei.

În cadrul acestei noi percheziţii, ‘am găsit o mare cantitate de documente care ar aparţine companiei’, a adăugat el. Însă, potrivit acestuia, cabinetul de avocatură îşi arhivează majoritatea documentelor în formă digitală în peste o sută de servere.

Cabinetul de avocatură şi-a exprimat într-un comunicat ‘dispoziţia de a colabora în cadrul investigaţiilor în curs’ şi a dat asigurări că documentele prezente în sediul său conţin ‘informaţii’ de care justiţia dispune deja.

Sediul principal al Mossack Fonseca a fost deja percheziţionat timp de 27 de ore la 12 aprilie.

Cele circa 11,5 milioane de documente ale cabinetului de avocatură panamez Mossack Fonseca, dezvăluite la începutul lunii aprilie de o sută de instituţii media din întreaga lume, au scos la lumină un amplu sistem de evaziune fiscală în care au fost implicaţi înalţi responsabili politici, sportivi sau miliardari.