Panama vrea să adopte moneda euro

Economica.net
16 10. 2012
239307-euro_72031300

„În Panama, moneda în circulaţie liberă este dolarul american şi i-am spus cancelarului că vrem să găsim modalităţi ca euro să devină o altă monedă în circulaţie şi să fie acceptată de piaţa panameză”, a declarat Martinelli într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Merkel la Berlin.

Preşedintele Panama nu a dat detalii în privinţa introducerii euro, dar şi-a exprimat „încrederea deplină” în economia Germaniei şi cea a Europei şi a afirmat că se aşteaptă ca actuala criză din zona euro să fie depăşită în curând.

Zona euro este formată din 17 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, dar euro se află în circulaţie în mai multe alte state, între care Kosovo, Muntenegru, Monaco, Andorra, precum şi unele teritorii.

Panama, la aproape 10.000 de kilometri de Europa, este printre economiile cu cele mai rapide creşteri din America Latină. Anul trecut, PIB al Panama a avansat cu 10,6%, susţinut de cheltuieli de infrastructură, între care şi extinderea Canalului Panama.

Temerile pieţelor financiare privind o prăbuşire a euro s-au mai redus după anunţul Băncii Centrale Europene, din septembrie, privind un plan de achiziţii nelimitate de obligaţiuni suverane.