Pandemia a amânat finalizarea primului bloc de locuinţe sociale construit de Primăria Bucureşti

Primul bloc de locuințe sociale construit de Primăria București cu aproape opt milioane de euro pe un teren din Bulevardul Prelungirea Ghencea urmează să fie finalizat în ianuarie. Încă șapte blocuri cu 420 de apartamente vor mai fi construite de companiile municipale, iar locuinţele sociale din primul bloc au fost deja atribuite.
Andrada Ghira - Dum, 20 dec. 2020, 19:38
Pandemia a amânat finalizarea primului bloc de locuinţe sociale construit de Primăria Bucureşti

Lucrările de construcţie pentru primul bloc, care va avea 114 apartamente, dar si 155 de locuri de parcare, au fost demarate în 2019, iar finalizarea era prevăzută pentru acest an. Pandemia Covid-19 a dus la întârzierea finalizării blocului.

„Termenul prevăzut în contract pentru finalizarea primului imobil era data de 19 septembrie 2020, însă a fost prelungit din cauza întârzierilor acumulate pe perioada stării de urgență și a stării de alertă. Noul termen estimat pentru finalizarea lucrărilor, asumat de constructor prin Act adițional, este data de 31 ianuarie 2021, iar valoarea investiției este de 37,18 milioane de lei fără TVA, în care este inclusă și taxa ISC”, este răspunsul Primăriei transmis la solicitarea ECONOMICA.NET.

Dezvoltatorul proiectului și proprietarul terenului este Compania Municipală București, care a plătit cinci milioane de euro pe terenul cu tot cu proiect și avize, iar lucrările de construcție sunt executate de Trustul de Clădiri Metropolitane București.

Apartamentele au fost deja atribuite 

Cu mii de cereri de locuințe sociale, nu e de mirare că alocarea s-a făcut rapid. Pe lista celor care au primit o locuință în blocul construit de Primărie figurează persoane care au solicitat o locuință socială încă din 2012.

Cu celelalte șapte blocuri care ar urma să fie construite de Primărie, proiectul va ajunge la un total de 534 de apartamente. Următoarele blocuri nu vor mai avea 11 etaje ca primul, ci doar cinci etaje, iar fiecare va avea 60 de apartamente.

Nu se știe încă data la care vor începe lucrările, însă Primăria spune că acum se pregătește studiul de fezabilitate și că nu au fost încă estimate costurile pentru a doua etapă a proiectului.

Actualul primar, Nicușor Dan, a anunțat recent că cele mai multe companii municipale vor fi închise, iar o parte din angajați vor fi preluați de administrațiile PMB. 

În ce stadiu sunt lucrările

Primul bloc are trei tronsoane, lipite între ele, dintre care două au 11 etaje. Al treilea tronson are o structură de S+P, deasupra parterului va fi amenajată o terasă circulabilă cu spațiu verde.
Primăria ne-a mai comunicat că lucrările au ajuns la etajul 10 pe tronsoanele 1 si 2, unde elementele verticale sunt realizate în proporție de 50%. Zidăria este finalizată pe tronsoanele 1 și 2, până la etajul 6. Infrastructura este finalizată în proporție de 98%.

La parter, pe tronsonul 1, sunt executate lucrările de finisaje interioare (tencuieli, compartimentări, tâmplărie interioară și exterioară și instalațiile aferente). Pe tronsonul 1 sunt finalizate și instalațiile electrice, sanitare, încălzire, ventilații și AC pe apartamente.

La tronsolul 3 infrastructura de la subsol este realizată în proporție de 98%. La parter vor fi amenajate spații comerciale, astfel încât lucrările de amenajare și finisajele vor fi realizate de cei care vor închiria.

SURSA FOTO: Compania Municipală Imobiliară București 

 

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...