Pandemia i-a împins pe 42% dintre români să devină mai interesaţi de asigurările de sănătate
Adrian Marin, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) consideră că interesul românilor pentru asigurări a crescut în 2021.
„Printr-un barometru UNSAR am constatat interesul în creştere pentru asigurări în 2021 şi anume 42% dintre români spun ca sunt mai interesaţi, ca urmare a pandemiei, de asigurările de sănătate. În 2020, acest procent era de 28%. 37% s-au uitat acum mai mult la asigurări de locuinţe. În 2020 erau 23%. 30% de asigurări de viaţă pentru şomaj şi preluarea temporară a ratelor. În 2020 erau la nivelul de 23%”, a declarat Adrian Marin.
În ceea ce priveşte riscurile de care se tem românii, el a semnalat că 67% se tem de o criză economică şi financiară. De asemenea, 62% se tem de incendii şi accidente auto, 56% prevăd ca un risc îmbolnăvirile şi 54% dezastrele naturale.
„Evident, noi trebuie să mapăm aceste lucruri şi, ca industrie, să vedem cum putem să venim şi să acoperim aceste temeri cu un preţ corect”, a explicat preşedintele UNSAR.
Referitor la provocările pieţei, acesta a menţionat reputaţia industriei, deoarece „suntem într-un ecosistem al asigurărilor, nu suntem doar noi, UNSAR, sau un asigurator sau altul.
„Şi da, suntem într-un moment greu, cu un faliment de renume al unei companii care nu e membru UNSAR. Trebuie să trecem peste asta, trebuie să gestionăm şi sunt toate pârghiile acum să vedem cum vor fi absorbite toate efectele pentru a începe să discutăm şi despre celelalte linii de business: sănătate, viaţă şi multe altele”, a punctat Adrian Marin.
El a adăugat că se vorbeşte şi despre un deficit de protecţie pe retail, atât la persoane fizice cât şi la companii, despre indicatorii tehnici care sunt sub presiune la „eterna poveste” RCA.
„Până acum, datele oficiale prezentate arătau doar rata daunei care depăşeşte 100%. Trebuie să spun că diferenţa dintre rata daunei şi restul este destul de mare pentru că trebuie să adaugi cheltuieli de achiziţie şi administrare, să plăteşti taxe la Fondul de Garantare, la BAAR, la Victimele străzii şi toate acestea dau o pondere şi tot ce depăşeşte 100% înseamnă pierderi, deci este puternic sub presiunea profitabilităţii”, a mai afirmat preşedintele UNSAR.
O altă provocare prezentată este frecvenţa ridicată a accidentelor rutiere, existând o analiză care spune că în 2020 în România au fost 17 accidente grave pe zi, soldate cu morţi şi/sau răniţi grav.
Nu în ultimul rând Adrian Marin a vorbit despre nevoia de stabilitate legislativă, în contextul în care a văzut, nu de mult, un proiect de lege care din nou ridica în discuţie plafonarea tarifelor RCA la nivelul tarifului de referinţă calculat prin intermediul ASF, „ca şi blocare a tarifului”.
„Dacă ne uităm către o Românie asigurată, clientul dictează. El spune cât de repede sau cât trebuie să mai stopăm(…)El va determina un faliment sau ieşirea din piaţă a unuia sau altuia pentru că, dacă nu ştii să-l respecţi pe termen mediu spre lung îţi vei plăti preţul. Aceasta este realitatea cu fiecare business, nu neapărat în asigurări. Ne uităm apoi la digitalizare şi sustenabilitate, doi termeni care sunt definiţi pentru maraton, nu pentru sprinturi şi pentru o cursă de 100 de metri. Vorbim despre soluţii de asigurare pentru sprijinirea PNRR şi este o mare oportunitate să avem aceste investiţii în România şi trebuie să ştim să le gestionăm cum se cuvine, inclusiv cu asigurările care sunt conexe cu businessul. Vorbim de promovarea conceptului de risk management în mediul de business, de reducerea deficitului de protecţie a populaţie privind asigurările de viaţă, sănătate şi locuinţe. Credem că şi la asigurările de sănătate, cu un cadrul fiscal adecvat şi cu un cadru organizaţional pus la punct lucrurile pot sta cu totul altfel. Şi, bineînţeles, suntem o ţară agricolă şi nu vedem de ce nu am veni acolo cu produsele noastre să dezvoltăm. Nu în ultimul rând, vorbim despre educaţie financiară”, a mai afirmat preşedintele UNSAR.