Panică mondială: Coronavirusul rade valoarea firmelor, locuri de muncă și averi. Criza economică s-a instalat, dar poate fi una scurtă
Printre cele mai mari companii din lumea vestică, giganții IT Apple, Microsoft, Amazon, Alfabet și Facebook au pierdut de la începutul crizei COVID 19 o valoare combinată de 1.300 de miliarde de dolari. Prăbușirea prețului acțiunilor, care reflectă neîncrederea investitorilor în economie, practic a ras o valoare egală cu una dintre aceste companii. Sau, PIB-ul a 5 Românii.
În ultima lună, bursele din SUA au pierdut aproape 30% din valoare. În ton cu ele, la fel au pierdut și cele din lume.
De ce e important ce se întâmplă în SUA
SUA au de departe cele mai puternice piețe de acțiuni din lume. De zeci de ani, dautonul în lume în ce privește prețul activelor, adică, practic, valorii de piață a firmelor din întreaga lume, inclusiv din România.
Orice scădere sau creștere a prețului activelor de la bursele americane este copiată aproape la perfecție de celelalte. Indicele BETal bursei din București, de exemplu, este influențat direct de ce se întâmplă acolo. Cu toate că a pierdut într-o lună un sfert din valoare, a urmărit cu sfințenie sentimentul american de vânzare sau cumpărare de acțiuni.
“Suntem în recesiune. Se vor pierde locuri de muncă. Averi vor dispărea. Nu mai există încredere”
“Declarăm oficial că economia a căzut într-o recesiune, alăturându-se restului lumii și este o scufundare profundă. Locurile de muncă se vor pierde,averi vor fi distruse, iar încrederea e la pământ”, a scris economista Bank of America, Michelle Meyer, într-o notă, care a speriat toată America.
Banca se așteaptă ca economia „să se prăbușească” în al doilea trimestru, scăzând cu 12%. Întreg PIB-ul SUA este așteptat să se contracte cu 0,8% în 2020.
Criză mai rea decât în 2009? Oxford zice că e diferită și că e scurtă
Prăbușirea creditorului american Lehman Brothers în 2008 a alimentat cea mai dureroasă criză economică globală de la Crashul din Wall Street din 1929. Recesiunea susținută, severă, a înregistrat un contract de producție globală cu 1,8% în 2009, comparativ cu o expansiune de 4,3% în 2007. Conform estimărilor ONU, încă nu ar trebui să așteptăm o contracție globală ca în 2009.
Deși mulți compară deja criza actuală cu recesiunea din 2008-09, sunt experți care nu se așteaptă ca aceasta să fie la fel de sumbră și prognozează că economia globală se va recupera rapid în a doua jumătate a anului, cu condiția ca focarul să dispară până atunci.
„Părerea noastră este că acesta este un șoc mult mai limitat în timp, care va avea impact mai puțin semnificativ și de lungă durată asupra economiei globale decât criza financiară globală”, a declarat Ben Dew, directorul cercetării macro mondiale la Oxford Economics. „Nu ieși azi (din casă – n.r.) pentru că ești îngrijorat că iei virus. Dar banii pe care nu i-ai cheltuit astăzi sunt economisiți. Este mai probabil să îi cheltui în viitor, dacă nu se schimbă ceva dramatic. Când te uiți la episoadele trecute de focare de virus sau calamități naturale, știi că, în mod obișnuit, cheltuielile se fac într-un moment ulterior. „, a explicat economistul.