Decizie finală: cine are firmă acasă nu poate instala panouri fotovoltaice subvenţionate

Economica.net
28 08. 2019
panouri_solare_6758575_70900800

“Modificarea Ghidului merge la Monitorul Oficial, are toate semnăturile, a semnat și doamna ministru (al Mediului-n.red.). Cine are sediul social al firmei în locuință nu poate participa la program”, ne-a declarat președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică.

După cum am scris mai demult AICI”  Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională” urma să fie modificat printr-un proiect inițiat de Ministerul Mediului.

Principala modificare: “Imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice”.

Aceasă ajustare a Ghidului era de natură a limita accesul la programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenționate a două categorii de beneficiari: cei care au ipotecă pe locuință și cei care au sediul social în locuința unde doreau să-și monteze panouri.

Pentru prima categorie, s-a găsit o soluție să se califice. “Am găsit o soluție,se va finanța și imobilul care are o ipotecă, cu condiția ca în perioada de implementare și monitorizare, care este de șase ani, să nu se schimbe dreptul de proprietate” a spus Brezuică. El a mai precizat că dacă se va schimba proprietarul locuinței, acest lucru constituie o culpă și AFM se va îndrepta împotriva beneficiarului.

Însă, cei care au sediul social al firmei în locuința unde voiau să monteze sistemul nu se califică la acest program.

Cât de corect este ca instalatorul să ceară avans?

L-am întrebat pe Brezuică și cât de corect este ca instalatorii să ceară avanasuri mari de la oameni, așa cum au mai apărut informații pe rețelele de socialiyare “Nu putem interveni în înțelegerile contractuale între oameni și firme, nu este incorect să se ceară. Dar chiar cer toți? Avem 260 de instalatori. Sfatul meu este ca oamenii să se asigure că, dacă apare vreo problemă, își pot primi banii înapoi”, a spus Brezuică.

Persoanele fizice care doresc să instaleze panouri fotovoltaice cu subvenție de 20.000 de lei de la stat pot începe să acceseze programul începând cu data de 9 septembrie, contactând una dintre cele 260 de firme autorizate de AFM să participle la acest program. Mai multe detalii, aici:

Începe programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenţionate pentru persoane fizice. Ce trebuie să ştie doritorii