Panouri fotovoltaice acasă: AFM prelungeşte din nou perioada de înscriere a instalatorilor care vor să participe la programul de instalare
Este a doua oară când AFM prelungeşte acest termen, ultimul dead-line fiind 15 martie.
“Administrația Fondului pentru Mediu a prelungit sesiunea de înscriere în vederea validării instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională până la data de 29 martie 2019.
De asemenea, ghidul de finanțare aferent acestui program a fost modificat și completat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului mediului nr. 232/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 197 din data de 12 martie 2019, în vederea simplificării accesării programului.
Înscrierea persoanelor fizice se va face la unul dintre instalatorii validaţi, lista acestora urmând a fi publicată pe site-ul instituției (www.afm.ro) înaintea demarării programului pentru persoanele fizice.
Toate informațiile privind desfășurarea acestui program se publică pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice”, se arată într-un comunicat al AFM.
Cel mai probabil termenul a fost prelungit pentru că nu sunt suficiente firme de instalatori care să fi fost în final validate pentru a se putea asigura instalarea celor aproape 30.000 de sisteme fotovoltaice din program. De altfel, chiar azi, AFM a publicat o listă cu nu mai puţin de 93 de firme ale căror dosare de validare au fost respinse
Motivele respingerilor sunt diverse, dar oficialii AFM au spus că aceste firme pot retrimite documentaţiile („pe unii îi căutăm şi la telefon să le explicăm”) pentru a se putea în sfârşit valida.