Pantagonul a pierdut urma a două miliarde de dolari din fondurile pentru Irak

Economica.net
31 01. 2012

Departamentul nu poate justifica folosirea a „aproximativ două treimi dintr-o sumă de circa trei miliarde de dolari din DFI (Fondul de Dezvoltare pentru Irak)”, potrivit raportului Biroului inspectorului general special pentru reconstrucţia Irakului (SIGIR).

Banii „au fost puşi la dispoziţia Departamentului Apărării de Guvernul irakian pentru plata unor contracte anterioare ale Autorităţii Provizorii a Coaliţiei (CPA, care a condus Irakul în 2003 şi 2004) înainte de desfiinţarea sa”, conform raportului.

Cea mai mare parte a acestor fonduri (2,8 miliarde de dolari) a fost depusă într-un cont bancar al Federal Reserve din New York, iar 217,7 milioane de dolari într-un seif de la Palatul prezidenţial din Bagdad.