Paolo Vivona este noul CEO și președinte al Comitetului de Management al Intesa Sanpaolo Bank

Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, anunță desemnarea lui Paolo Vivona în funcția de director general & CEO și președinte al Comitetului de Management. Numirea sa a fost deja aprobată oficial de Banca Națională a României (BNR).
Ion Dobreanu - vin, 28 apr. 2023, 16:38
Paolo Vivona este noul CEO și președinte al Comitetului de Management al Intesa Sanpaolo Bank

„Noul director general & CEO al băncii are o experiență solidă pe piețele bancare internaționale, bazată pe know-how-ul dobândit în diferite bănci cu modele și strategii de business de succes și culturi organizaționale puternice. Paolo Vivona are o experiență vastă de peste 33 de ani în domeniul bancar și al dezvoltării afacerilor, dintre care 24 de ani petrecuți în funcții de conducere.

Parcursul său profesional acoperă mai multe arii precum Business, Guvernanță și Control, ocupând diferite poziții, de la cele operaționale la cele de conducere și de top management, gestionând proiecte de zi cu zi sau strategice, de la cele de pionierat la cele de transformare, în diferite realități de piață din cadrul Grupului Intesa Sanpaolo”, se precizeaz[ ]n comunicatul transmis de companie.

El ;i-a început activitatea în sistemul bancar italian în 1989, având responsabilități din zona operațională și de back-office până la Corporate. În 1996, a fost promovat în funcția de Area Manager pentru țările din Orientul Mijlociu și China.

În 1998, Paolo Vivona a fost numit reprezentant-șef al sucursalei din Beijing și supervizor al biroului de reprezentare din Shanghai, China, cu responsabilități de extindere a relațiilor cu băncile regionale în vederea creșterii schimburilor comerciale, a plăților și a remiterilor de bani din/în China și Italia pentru companiile italiene. Ulterior, a gestionat criza pieței asiatice de la sfârșitul anului 2000 în calitate de director al sucursalei din Japonia.

Din 2009 și până în prezent a ocupat mai multe poziții de top managementul și în consiliile de administrație din perimetrul Diviziei Bănci Subsidiare Internaționale a Intesa Sanpaolo: vicepreședinte, responsabil cu managementul riscului la Bank of Qingdao, (China), Chief Risk Officer la Bank of Alexandria (Egipt), Chief Financial Officer la CIB Bank (Ungaria), CFO și director general adjunct la VUB Bank (Slovacia).

În 2019, a fost numit, în cadrul ariei Chief Lending Officer al Intesa Sanpaolo, ;ef al Departamentului de Credite al Diviziei ISBD, cu responsabilități în zona de underwriting și monitorizare a calității portofoliului de credite al Diviziei, care cuprinde unsprezece bănci subsidiare prezente în douăsprezece țări. Anterior, în 2018, tot în cadrul ariei Chief Lending Officer, a acoperit poziția de Senior Director, Workout Management & Administration, cu responsabilități privind implementarea noii structuri de recuperare în urma vânzării și externalizării portofoliului de credite neperformante al Intesa Sanpaolo.

În ultimii 10 ani, Paolo Vivona a fost membru al Consiliului de Administrație/Consiliului de Supraveghere în mai multe bănci și alte instituții financiare deținute de Intesa Sanpaolo Group în Ungaria, Slovacia, Serbia, Croația, Italia.

„Piața românească continuă să fie una strategică, iar planul nostru de afaceri pe termen lung pentru România continuă să se concentreze pe dezvoltarea segmentelor Corporate, IMM și Retail și pe continuarea procesului de digitalizare. Pentru a ne atinge obiectivele suntem puternic motivați și ne vom baza pe spiritul de echipă și pe sprijinul și sinergiile Grupului Intesa Sanpaolo”, a declarat Paolo Vivona, noul Director General si CEO al Intesa Sanpaolo Bank Romania.
Noua echipă de conducere a Intesa Sanpaolo Bank România este compusă din:

Paolo Vivona – director general și CEO;
Andrea de Michelis – prim director general adjunct;
Simone Ieri – director general adjunct – CFO;
Dan Grigoriu – director general adjunct – șef al Diviziei Retail;
Vlad Ponta – director general adjunct – șef al Diviziei Corporate și IMM-uri;
Gabriel Faur – director general adjunct – COO.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...