Papa anunţă prima vizită în Cuba şi Mexic

Economica.net
13 12. 2011

Suveranul Pontif şi-a anunţat vizita în timpul unei ceremonii religioase desfăşurate la Vatican. Evenimentul a marcat 200 de ani de la proclamarea independenţei naţiunilor latino-americane.

„Cu sprijinul lui Dumnezeu, vreau să fac o vizită apostolică în Cuba şi Mexic, anul viitor, înainte de Paşte”, a anunţat Papa, potrivit Reuters.

Vizita papei în America centrală va avea loc, cel mai probabil, la finele lunii martie.

Vestea a fost primită cu bucurie de cubanezi, care văd în acest periplu o oportunitate de a scoate ţara din izolare.

Relaţiile dintre Biserica catolică şi statul cubanez, sub conducerea revoluţionarului Fidel Castro, au fost tensionate timp de câteva decenii. Situaţia s-a mai îmbunătăţit în ultimii ani, odată cu venirea la putere a lui Raul Castro. Acesta e considerat mai moderat şi încearcă să promoveze legături mai calde cu biserica şi cu Vaticanul.