Papa Benedict al XVI-lea este bolnav. Vezi de ce suferă
Starea de sănătate a Papei Benedict al XVI-lea explică de ce înaltul prelat, în vârstă de 84 de ani, a fost transportat pe coridorul principal al Bazilicii Sf. Petru cu ajutorul unei platforme mobile. El a cerut folosirea platformei luna trecută pentru o slujbă, consilierii transportându-l către altarul principal, pentru a nu fi nevoit să meargă.
‘Artroza i-a afectat genunchii, şoldurile şi gleznele’, a afirmat ziarista Andrea Tornielli, de la publicaţia ‘La Stampa’, specializată în probleme legate de Vatican.
Dezvăluirea provoacă îngrijorări cu privire la starea de sănătate a Papei. Acesta se pregăteşte să facă o vizită de trei zile săptămâna viitoare în Benin, Africa de Vest – cea de-a doua vizită a Sfântului Părinte în Africa în decursul celor şase ani de papalitate. Vaticanul anunţat, de asemenea, joi că Papa Benedict al XVI-lea are în vedere o vizită în Cuba şi Mexic anul viitor.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, reverendul Federico Lombardi, a declarat că pentru vârsta sa Papa are o stare de sănătate bună. ‘Starea de sănătate a Suveranului Pontif este bună, el este capabil să-şi ducă la bun sfârşit toate îndatoririle’, a afirmat Lombardi.