Papa condamnă excesele sistemului financiar

Delocalizări, deplasări ale resurselor şi speculaţii financiare: Papa Francisc s-a adresat luni reprezentanţilor băncilor italiene pentru a condamna excesele unui sistem financiar care „îi calcă în picioare pe oameni" şi şi-a reînnoit apelurile pentru anularea datoriilor, informează AFP.
AGERPRES - lun, 16 dec. 2024, 18:50
Papa condamnă excesele sistemului financiar

„Atunci când sectorul financiar îi calcă în picioare pe oameni, favorizează inegalităţile şi se îndepărtează de viaţa locală, îşi trădează raţiunea de a fi. Aceasta devine o economie necivilizată”, a deplâns papa Francisc în timpul unui discurs susţinut la Vatican în faţa delegaţiilor a trei instituţii bancare italiene.

Suveranul pontif, care pledează cu regularitate pentru un acces mai echitabil la bogăţie, a criticat, de asemenea, „companiile multinaţionale care îşi mută întreprinderile în locuri în care le este mai uşor să exploateze forţa de muncă, punând în pericol familiile şi comunităţile”.

„Un sector financiar sănătos nu degenerează în atitudini de cămătărie, în speculaţie pură şi în investiţii care dăunează mediului şi care încurajează războaiele”, a adăugat papa Francisc, care va împlini marţi vârsta de 88 de ani.

Critic neobosit al exceselor capitalismului, suveranul pontif le-a cerut băncilor să acorde mai multe credite persoanelor aflate în dificultate şi a reînnoit apelul său către ţările bogate de a anula datoriile acelor persoane în anul jubiliar 2025.

Papa Francisc, care a asistat la criza economică din Argentina şi la exploatarea celor mai săraci oameni, despre care a spus că au fost trataţi ca nişte deşeuri, denunţă cu regularitate economia financiară virtuală, care distruge locurile de muncă. Până în punctul de a fi acuzat de idei marxiste, acuzaţii pe care le-a respins.

În 2018, Vaticanul a publicat un text care a disecat şi a criticat cu precizie un sistem financiar global considerat amoral la nivel mondial, de la instrumente derivate la credite ipotecare de mare risc şi până la economia offshore.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Campionul mondial la ciclism Tadej Pogačar a devenit ambasadorul de brand pentru gigantul german Continental
Campionul mondial la ciclism Tadej Pogačar a devenit ambasadorul de brand pentru gigantul german Continental
Multiplul campion al Tour de France, Tadej Pogačar (26 de ani), a încheiat un parteneriat pe termen lung cu Continental, lider la nivel mondial în tehnologia anvelopelor, informează compania......
Marco Rubio le cere statelor europene să nu marginalizeze companiile americane în achizițiile de armament
Marco Rubio le cere statelor europene să nu marginalizeze companiile americane în achizițiile de armament
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, le-a cerut joi aliaţilor europeni să nu "marginalizeze" companiile americane în ...
Cancelarul german Friedrich Merz spune că va trece la confiscarea activelor rusești înghețate, dacă va găsi o soluție legală să facă asta
Cancelarul german Friedrich Merz spune că va trece la confiscarea activelor rusești înghețate, dacă va găsi o soluție ...
Germania şi aliaţii săi vor acţiona în direcţia confiscării activelor ruseşti îngheţate în Occident prin sancţiunile ...
ANPC a închis un procesator de carne din Ilfov și l-a amendat cu 30.000 de lei (Video)
ANPC a închis un procesator de carne din Ilfov și l-a amendat cu 30.000 de lei (Video)
Comisari din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ilfov au efectuat joi un control la societatea ...