Papa Francisc cere, din capitala Iordaniei, încetarea războiului din Siria şi a conflictului din Palestina
”Încurajez autorităţile regatului iordanian să persevereze în eforturile lor pentru a se ajunge la pace în întreaga regiune. Acest mare obiectiv necesită de urgenţă găsirea unei soluţii paşnice la criza din Siria, precum şi a unei soluţii juste la conflictul palestiniano-israelian”, a declarat Papa într-un discurs în prima zi a vizitei sale în Orientul Mijlociu.
Suveranul Pontif s-a adresat unei mulţimi de zeci de lideri creştini şi musulmani la Palatul regal din Amman, în prezenţa regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei.
”Iordania a oferit o primire generoasă unui mare număr de refugiaţi palestinieni şi irakieni, precum şi altora veniţi din regiuni de conflict, îndeosebi din Siria vecină, răvăşită de un conflict care a durat prea mult timp. O astfel de generozitate merită aprecierea şi sprijinul comunităţii internaţionale ”, a subliniat el.