Paradis Vacanţe de Vis preia administrarea hotelului New Royal din Constanţa

14 05. 2019
new_royal_1_51695800

Hotelul New Royal este situat chiar în municipiul Constanța, fiind foarte bine poziționat, pe Bulevardul Mamaia, aproape de Delfinariu, de City Mall și de plaja Constanța. Hotelul a fost preluat în management de către ”Paradis Vacanțe de Vis” de la Marfin Bank, pe o perioadă de 5 ani, dar cu drept de preempțiune în cazul unei eventuale achiziții.

New Royal are 45 de camere și 5 apartamente și în prezent trece printr-o amplă acțiune de renovare, urmând să fie redeschis în acest an, pe 21 iunie.

„Avem încredere în dezvoltarea business-ului nostru hotelier. Dacă proiectul New Royal va fi de succes, vom continua să investim în alte hoteluri. Totul depinde de cum vom reuși să angajăm profesioniști, care să lucreze în viitoarele noastre structuri de cazare. Echipa va conta foarte mult! Pentru acest sezon estival, ne bazăm pe clientela de leisure, urmând ca din septembrie să avem clientelă de business travel și să găzduim evenimente. Hotelul va fi deschis, firește, tot timpul anului. Oricum, vom transmite turiștilor ideea că și municipiul Constanța poate fi o destinație estivală excelentă, alături de Mamaia”, spune Aurelian Marin, director general ”Paradis Vacanțe de Vis”.

Potrivit consultanților ”Paradis Vacanțe de Vis”, și în acest an, cererea este foarte mare pentru Litoralul românesc, fiind deja rezervate 60% dintre locurile pentru sezonul estival. Topul stațiunilor rămâne același: lider incontestabil este Mamaia, urmată de Eforie Nord și de Venus.

Voucherele de vacanţă

Potrivit lui Aurelian Marin, voucherele de vacanță joacă un rol important și în privința investițiilor hoteliere, al căror nivel a crescut foarte mult. Astfel, datorită fluxului mult mai mare de turiști care folosesc aceste vouchere, o serie de hoteluri de 2 stele au fost tranzacționate iar altele urmează să fie. Unele structuri de cazare vor intra în acest sezon estival gata renovate și modernizate iar altele vor fi redeschise la începutul sezonului estival 2020. Vom putea vorbi despre mii de camere care vor reintra în circuitul turistic, oferind o calitate mult mai ridicată.

De asemenea, tot datorită folosirii la scară mare a voucherelor de vacanță, au crescut vânzările pentru serviciile de masă.

Pentru sezonul estival 2019, o parte dintre rezervări sunt făcute cu vouchere emise anul trecut, deoarece valabilitatea acestora este de un an, timp în care se pot face rezervările. Un impact mare al rezervărilor se va resimți și în 2020, când mulți români vor utiliza voucherele emise în acest an.