Proiect gigantic la avizare: România ar putea avea un parc fotovoltaic de peste 1.000 MW, mult mai mare decât un reactor nuclear. Dezvoltator este “regele eolienelor”, Muntmark UPDATED
„Cred că România poate să reprezinte o piață foarte importantă și care să deservească și alte piețe. Ce cred că lipsește din România este o fabrică de construcție a panourilor fotovoltaice . Eu cred că România are avantajul de a fi plasată într-o zonă strategic, în așa fel încât dacă vom avea astfel de investiții nu doar vom deservi piața internă, cererea internă de echipamente pentru astfel de investiții, dar și piața regională”, a spus proaspătul președinte al ANRE.
“Am văzut, de când am ajuns la ANRE, o cerere de autorizații pentru înființare, cred că este cea mai mare de până acum. Un parc fotovoltaice de 1.050 de megawați este doar un exemplu pe care vi-l dau despre apetitul acestor jucători de a revenit pe aceasta piață.
1.050 de megawați, un singur parc, o investiție foarte mare, cu o putere instalată mai mare decât un reactor de la Cernavodă, care se va construi în România.
De ce echipamente și de ce nivel de echipamente va avea nevoie pentru a fi realizată această investiție, și pentru a nu muta riscul de a redeveni sau de a muta dependența de gazul natural rusesc, cred ca e foarte important să avem o fabrică de panouri fotovoltaice care să deservească piața de aici”, a mai spus Niculescu, prezent la evenimentul „2023 Romanian Solar Summit”.
Solicitat, oficialul ANRE nu a dorit să dezvăluie numele investitorului, dar surse din piață ne-au spus că solicitarea de a se emite autorizația de înființare a capacității de producție a venit de la firma West Power Investments. Compania este controlată de cunoscutul om de afaceri Emanuel Muntmark, de care se leagă mare parte din investițiile pe care le are România în regenerabile acum.
Prin aceeași firmă, el dezvoltă și proiectul parcului fotovoltaic gigantic de la Arad, de 700 MW și 700 de millioane de euro, care, din ce s a spus până acum – înaintea acestuia – era cel mai mare proiect fotovotaic aflat în derulare la acest moment la noi în țară.
Emanuel Munbtmark este un personaj foarte cunoscut în piața de energie din România. Stabilit acum în Monaco și cu cetățenie suedeză, el deține direct firma Monsson, cunoscut dezvoltator de parcuri eoliene și deținător de parcuri și, mai important, de numele său se leagă construcția marilor capacități de producție din regenerabil, demers început înainte de 2010. Muntmark s-a ocupat de mai multe proiecte, pe care ulterior le-a vândut. Este cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene din România, fiind considerat responsabil,(estimare de acum acum zece ani) de construcția a circa 900 MW instalați în parcuri eoliene. El a vândut, de exemplu, cehilor de la CEZ proiectul parcului eolian de 600 MW de la Fântânele-Cogealac din Dobrrogea (cel mai mare din România și cel mai mare parc eolian de uscat din Europa). Și tot el a vândut proiectul parcului eolian al Petrom, compania petrolieră vânzând apoi parcul după mai mulți ani de operare.
În acest al doilea val de regenerabile, Muntmark a creat mai multe firme are se ocupă de dezvoltare de proiecte. Acum un an scriam AICI că Muntmark era acționar la 33 de companii înființate în România și administrator la 24 dintre ele.
UPDATE: Parcul este cel din județul Arad – surse
Parcul fotovoltaic este de fapt cel din județul Arad, potrivit unor surse care ne-au contactat după publicarea știrii inițiale. Proiectul ar fi avut de fapt de la început o putere instalată de 1.048 MW, nu de 700 MW cât s-a relatat inițial în presă și are deja ATR și contract de racordare.