Premieră: Parc fotovoltaic pe acoperişul unor hale mari din Bucureşti

23 05. 2012
solar_pv_panels_29741000

Doi oameni de afaceri români cu investiţii în imobiliare construiesc un parc fotovoltaic de 1,5 MW pe acoperişul unor hale industriale pe care le deţin în cartierul bucureştean Pantelimon în spatele hypermarket-lui Cora. Este primul proiect de acest tip de mari dimensiuni din România având în vedere că panourile solare vor ocupa o suprafaţă de 27.000 de mp din suprafaţa totală de 30.000 de mp a halelor şi clădirii de birouri.

Primul panou solar va fi amplasat la 1 iulie, iar toată construcţia parcului fotovoltaic va dura trei luni, de la 1 octombrie parcul solar urmând să fie funcţional. Investiţia totală este de 3 milioane de euro, din care 2 milioane de euro reprezintă credite bancare. Acestea sunt garantate cu părţile sociale ale firmei Rams Solar Park, vehiculul investiţional al oamenilor de afaceri Sergiu Ioanovici şi Ioan Năstase, şi cu echipamentele solare achiziţionate.

„Suntem oameni de afaceri şi încercăm să maximizăm profitul pe care îl facem cu proprietăţile deţinute. În cazul investiţiei noastre solare ne bazăm pe cele şase certificate verzi pe care le vom primi pentru fiecare MWh livrat în reţea timp de 15 ani. După 15 ani vom beneficia în continuare de curent ieftin pentru că durata de viaţă a panourilor este de 25 de ani”, a spus pentru ECONOMICA.NET, Ioan Năstase.

Potrivit acestuia, imobilele deţinute în asociere cu Ioanovici sunt un mare consumator de energie. „Lunar, plătim pe energie 23.000 de euro astfel că centrala ne va fi foarte utilă”, mai spune Năstase

România este în plin boom al investiţiilor în centrale care produc energie din surse regenerabile pentru că are un sistem foarte avantajos de subvenţionare a lor. Există deja 1.200 de MW instalaţi în eoliene şi 40 de MW în centrale fotovoltaice. La sfârşitul acestui an capacitatea instalată va ajunge la 2.000 MW în eolian şi 50 MW în solar. În urmă cu 3 ani capacitatea instalată era 0 pentru ambele tipuri de centrale.

Investiţia pentru instalarea a 1 MW eolian este de circa 1,5 milioane de euro în timp ce la solar urcă până la 2 milioane de euro.

Întreaga producţie de energie verde din România este sprijinită de consumatori prin sistemul certificatelor verzi. Potrivit legii, o centrală care produce energie regenerabilă primeşte de la stat un număr de certificate verzi care variază de la 1 la 6 funcţie de tipul de resursă folosit. Preţul unui certificat pe piaţa liberă fluctuează între 28 de euro şi 57 de euro însă în ultimele luni acesta se tranzacţionează pe piaţă aproape de valoarea lui maximă pentru că cererea depăşeşte oferta.

Un certificat verde se emite de Transelectrica după producerea şi livrarea unui MWh de energie regenerabilă. Schema prin care România acordă aceste certificate este completată de obligaţia ca furnizorii de electricitate să achiziţioneze un procent anual de certificate proporţional cu energia livrată. La rândul lor, aceştia îşi recuperează banii de la consumatori prin factura la curent, în aşa fel încât toată populaţia României dar şi firmele sprijină producţia de energie verde.