Primarul Ciucu anunță parcări supraetajate în sectorul 6. Începe cu una în zona Lujerului
Iată anunțul făcut de Ciprian Ciucu pe pagina sa de facebook:
“În atenția locuitorilor din zona Lujerului, cartierul Militari, zona 14
Conform datelor noastre aici este cea mai mare nevoie de locuri de parcare (conform numărului de solicitări), de aceea intenționăm să construim prima parcare pe verticala (4 niveluri, parter îngropat) din Sectorul 6.
Strategia noastră este sa venim cu cât mai multe parcări construite pe verticală și de dimensiuni mici spre medii și asta din 3 motive/criterii:
(1) să nu afectăm semnificativ mediul urban,
(2) avem o mai buna distribuție teritorială, aceste parcări vor avea statutul de parcări de reședință,
(3) costurile sunt acceptabile pentru ca nu este nevoie de soluții inginerești și structuri costisitoare. De exemplu, această parcare are 250 de locuri, randarea este reală.
Țintă noastră este să construim astfel de parcări cu până la 8.000 euro pe locul de parcare, ceea ce reprezintă o sumă decentă și suportabilă pentru bugetul Sectorului 6.
Următoarea parcare o vom face, cel mai probabil, ținând cont de numărul de solicitări și de disponibilitatea terenului pe str. Sg. Maj. Caraanghel, în zona 10”.