Parcări subterane în centrul Bucureştiului, la Cişmigiu şi Piaţa Dorobanţi. Contracte de 17 milioane de euro

Economica.net
22 05. 2016
parcare_38335700

Cele două parcări vor fi construite în parteneriat public-privat, valoarea proiectelor fiind de 8 milioane de euro, respectiv 8,9 milioane de euro, potrivit estimărilor din anunţurile de intenţie publicate de Primăria Capitalei in Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Parcările vor avea câte două nivele fiecare. Durata contractelor de concesiune va fi de maxim 49 de ani şi va include 2 ani de proiectare şi execuţie şi 47 de ani de operare.

Finanţarea va fi asigurată de investitorii privaţi în baza unor contracte de concesiune de lucrări publice.

Planurile de construire a acestor parcari există de mai mult timp, însă abia anul acesta Primăria Capitalei a publicat anunţurile de intenţie în SEAP.