Parchetul cere un an de închisoare pentru Berlusconi în dosarul Unipol

Parchetul din Milano a cerut joi un an de închisoare pentru fostul premier Silvio Berlusconi, judecat pentru publicarea ilegală în 2005, într-un cotidian al grupului său mediatic, a înregistrării unei discuţii telefonice între liderul de atunci al stângii şi preşedintele societăţii de asigurări Unipol, transmite AFP.
Economica.net - joi, 20 dec. 2012, 16:14
Parchetul cere un an de închisoare pentru Berlusconi în dosarul Unipol

„Acest proces a demonstrat responsabilitatea lui Silvio Berlusconi, pe lângă cea a fratelui său Paolo”, a declarat în rechizitoriu procurorul Maurizio Romanelli, insistând că este vorba despre un caz „aparte şi foarte grav”.

La 31 decembrie 2005, cotidianul Il Giornale, proprietatea familiei Berlusconi şi avându-l ca editor pe Paolo Berlusconi, a publicat transcrierea înregistrării unei discuţii telefonice între liderul de atunci al stângii, Piero Fassino, şi preşedintele Unipol, Giovanni Consorte. În această conversaţie, Fassino îi declara lui Consorte: „Acum avem o bancă”.

Potrivit Parchetului, decizia de publicare a înregistrării a fost luată într-o întâlnire a fraţilor Berlusconi la 24 decembrie 2005.

Acuzarea, care a cerut trei ani şi jumătate de închisoare împotriva lui Paolo Berlusconi, susţine că a demonstrat vinovăţia fostului premier, într-un caz care „nu doar constă într-o scurgere de informaţii”, ci întâmplându-se cu doar câteva luni înaintea alegerilor, i-a adus prejudicii lui Fassino, la acea vreme parlamentar şi şef al opoziţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...