Parcul eolian de la Ruginoasa cu cele mai mari turbine din România, al ucrainenilor de la DTEK, este terminat și va produce la începutul anului viitor
“Sunt 72 MW instalați în eolian în România în acest an,iar 60 sunt ai noștri, 10 turbine de câte 6 MW. Construcția s-a terminat, urmează faza de comissioning, se lucrează săptămâna aceasta, Transelectrica ne-a dat undă vere la energizare în regim de consumator. Suntem în grafic pentru a obține la începutul anului licența de producător”, a spus Daniel Rascu, business development manager la DTEK Renewables, la o conferință organizată de Ziarul Financiar.
El a explicat că, în ciuda unor întârzieri apărute, acționarii companiei au dorit să finalizeze proiectul cât mai rapid. “Costrucția a început în martie, am avut întârzieri și pentru că în această zonă am găsit inclusiv bombe neexplodate din al doilea război mondial, am avut și vreme rea în aprilie, am avut un program de lucru foarte strâns. A fost dorința managementului de a finaliza proiectul cât mai rapid. Pentru DTEK, investiție înseamnă kWh. Cu cât întarziem mai mult un proiect, cu atât considerăm că avem pierderi. Pentru noi este profitabil să producem cât mai repede”, a spus Rascu.
Investiția totală pentru parcul de la Ruginoasa s-a ridicat la peste 90 de milioane de euro, oficialul companiei spunând că a trebuit să facă față unor costuri cu finanțarea în creștere. “Ne-am fnanațat cu un colateral mai ridicat și cu perspectiva de a încheoa contracte de tip PPA. Vom avea PPA, deși aceste contracte sunt dficil de încheiat”, a mai spu Rascu.
DTEK Renewables International este parte a grupului DTEK înființat în 2005 de miliardarul Rinat Akhmetov, socotit cel mai bogat ucrainean, cu o avere de circa 5,7 miliarde de dolari. În afara de parcul eolian de la Ruginoasa, compania a mai cumpărat un proiect fotovoltaic de circa 50 MW în județul Mureș, pe care îl va dezvolta în urma unei investiții totale estimate undeva la 60 milioane de euro – Rascu nu a dat cifre exacte.
Parcul de la Ruginoasa se întinde pe o suprafață de aproximativ 23 ha, iar lucrările au făcute, pentru partea de construcție și racordare, de Electromontaj și Eximprod, turbinele fiind montate chiar de Vestas. Dincolo de faptul că este unicul parc fotovoltaic de dimensiuni apreciabile terminat în acest an, parcul de la Rugionasa are cele mai mari turbine instalate până acum în România, de 6 MW fiecare, și 125 de metri înălțime.