Parcul fotovoltaic de la Ghimbav a fost inaugurat. Investiţia va ajunge la 15 mil. dolari
În prima fază, valoarea investiţiei este de 12 milioane de dolari, urmând să fie montate panouri fotovoltaice atât pe toate cele cinci hale din parcul industrial, pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi, cât şi pe sol, pe o suprafaţă de un hectar, potrivit lui Călin Costan, preşedintele grupului ICCO, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În a doua etapă, anul viitor, suprafaţa parcului pe care se vor monta panourile fotovoltaice se va extinde cu patru hectare, pe sol, investiţie care necesită trei milioane de dolari.
„Este un proiect în care investim, în total, 15 milioane de dolari, respectiv 12 milioane în această etapă şi trei milioane anul viitor. Vom crea, până în 2013, un sistem revoluţionar de producere şi distribuţie a energiei care va aduce, pe de o parte, o economie la factura la energie, dar şi o reducere a impactului asupra mediului. Acesta este unul dintre primele proiecte de parcuri fotovoltaice din România, iar echipele ICCO şi Lockheed Martin l-au finalizat în timp record”, a declarat Costan.
Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, prezent la inaugurare, a spus că investiţia de la Ghimbav întăreşte parteneriatul dintre Statele Unite şi România, fiind prima aplicaţie privată Smart Grid în România şi primul proiect comercial al Lockheed din România.
Reţelele Inteligente (Smart Grid) utilizează soluţii de IT şi telecomunicaţii pentru optimizarea infrastructurii şi monitorizarea producţiei şi consumului de energie electrică. În cadrul acestui proiect ICCO va dezvolta un sistem energetic cu panouri fotovoltaice care va genera, într-o primă etapă, 4,8 MW, iar în a doua etapă încă 7, asigurând o mare parte din energia necesară funcţionării parcului.
Proiectul în valoare de 12 milioane de dolari va integra panourile fotovoltaice furnizate de firmele americane Tenksolar şi Helios precum şi turbinele eoliene furnizate de Windstream Technologies.
„Vedem primele rezultate ale eforturilor noastre de promovare a soluţiilor americane de tip reţele inteligente în România. România beneficiază de un potenţial important de resurse de energie regenerabliă, dar succesul în exploatarea acestora este limitat de capacitatea sistemului energetic naţional de a absorbi capacităţi noi. Acest proiect demonstrează potenţialul unei reţele de energie electrică mai inteligentă şi reprezintă un studiu de caz pentru energia verde distribuită în sistem”, a declarat Keith Kirkham, consilier comercial al Ambasadei SUA.
În februarie 2012, Serviciul Comercial al Ambasadei SUA a condus o delegaţie compusă din oficiali ai Guvernului României şi reprezentanţi ai mediului de afaceri privat, inclusiv Grupul ICCO, în SUA pentru a se familiariza cu cele mai bune practici în domeniul reţelelor inteligente.