Parisul confirmă că estimează că va ajunge la un deficit de 6,1% în acest an
Ministerul de Finanţe a reiterat previziunea în noul buget pe 2024 prezentat miercuri Cabinetului, unde se precizează că în acest an cheltuielile centrale ale statului vor fi cu aproximativ şase miliarde de euro mai scăzute decât se planificase anul trecut. Reducerea vine parţial în urma anulării creditelor la ministere, pe care precedentul Guvern le-a pus în aşteptare în această vară, în urma deteriorării finanţelor publice.
Anul acesta, Franţa a fost forţată să adopte măsuri de urgenţă pentru a reduce cheltuielile, în urma veniturilor din taxe neaşteptat de reduse. Bugetul iniţial din 2024 viza un deficit bugetar de 4,4% din PIB, dar acum ţara încearcă să recâştige încrederea investitorilor şi să evite sancţiunile conform noilor reguli fiscale din UE.
Bugetul prezentat miercuri indică, de asemenea, alocarea a 4,2 miliarde de euro pentru cheltuieli neplanificate pentru a sprijini Ucraina şi Noua Caledonie, un teritoriu francez de peste mări.
Parlamentarii vor începe luna aceasta discutarea bugetului, separat de cel din 2025.
Franţa speră să obţină de la Bruxelles o extindere de până la şapte ani, de la patru ani, pentru redresarea finanţelor publice. În vederea îndeplinirii condiţiilor pentru o astfel de extindere, Guvernul francez a prezentat reforme care vor îmbunătăţi perspectivele economice, inclusiv deja adoptata majorare a vârstei de pensionare şi noi modificări la ajutorul de şomaj.
Aceste planuri sunt esenţiale pentru recâştigarea încrederii investitorilor. Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a înrăutăţit perspectiva atribuită ratingului Franţei la negativă, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă.
În aprilie 2024, Fitch retrogradase ratingul suveran al Franţei de la „AA” la „AA minus”, un nivel similar cu calificativul atribuit Belgiei şi Marii Britanii.
„Riscurile politicii fiscale au sporit de la precedenta noastră analiză. Derapajul fiscal proiectat pentru acest an plasează Franţa în cea mai slabă poziţie fiscală iniţială şi acum ne aşteptăm la extinderea deficitelor fiscale, ceea ce va duce la o creştere semnificativă a datoriei guvernamentale, spre 118,5% din PIB până în 2028”, apreciază agenţia de evaluare financiară.
Fitch estimează un deficit de 5,4% din PIB în 2025 şi 2026 şi nu se aşteaptă ca Guvernul să-şi îndeplinească angajamentul de a reduce deficitul sub pragul stabilit de UE la 3% din PIB până în 2029. Franţa este a doua economie a zonei euro.