Parisul „ia situaţia în serios”, dar nu „nu intenţionează” să evacueze francezii din Coreea de Nord
„Luăm situaţia în serios şi ne consultăm îndeaproape atât cu partenerii noştri europeni la faţa locului, cât şi cu ONU. Nu se ia în calcul, în acest stadiu, o evacuare a personalului Biroului Francez de Coperare (doi agenţi) şi nici a cetăţenilor francezi ce lucrează în cadrul ONG-urilor şi agenţiilor ONU la faţa locului”, a anunţat Philippe Lalliot într-un comunicat.
„Încă o dată, cerem (ca) de îndată Coreea de Nord să se abţină de la orice nouă provocare”, se arată în comunicat.
Franţa nu are relaţii diplomatice cu Corea de Nord, deci nu are statistici precise asupra numărului de cetăţeni aflaţi în această ţară, a precizat Ministerul francez de Externe pentru AFP. În afara celor doi agenţi evocaţi, numărul de francezi este considerat „marginal”, aproximativ zece, potrivit aceleiaşi surse.
„Directorul Biroului Francez la Phenian a fost convocat de către Ministerul nord-coreean de Externe vineri, 5 aprilie, împreună cu toţi şefii misiunilor diplomatice, reprezentanţii agenţiilor ONU şi ONG-urilor prezente la Phenian”, se arată într-un comunicat al ministerului.
„În continurea declaraţiilor lor din ultimele zile, autorităţile nord-coreene au anunţat pregătirea unui plan de evacuare a comunităţii străine de la Phenian”, a continuat purtătorul de cuvânt.
„Din nou, cerem insistent Coreei de Nord să se abţină de la orice nouă provocare, să îşi îndeplinească obligaţiile internaţionale, şi anume în cadrul rezoluţiilor pertinente ale ONU şi să reia rapid calea dialogului”, a adăugat el.
Coreea de Nord a transportat o a doua rachetă cu rază medie de acţiune pe coasta de est şi a instalat-o pe o un lansator de rachete mobil, a anunţat agenţia sud-coreeană Yonhap, alimentând temeri cu privire la un tir iminent, care ar agrava o situaţie deja explozivă. Un eventual tir de rachetă efectuat de Coreea de Nord nu va constitui o surpriză pentru Washington, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Casei Albe.