Parisul va organiza Jocurile Olimpice din 2024, iar Los Angeles, pe cele din 2028
Capitala Franţei, învinsă în voturile pentru JO din 1992, 2008 şi 2012, nu a mai găzduit Olimpiada de vară din 1924, după o primă ediţie în 1900, în timp ce Los Angeles a mai organizat Jocurile Olimpice în 1932 şi 1984.
Cele două metropole au fost iniţial candidate pentru Jocurile din 2024, ca şi Hamburg, Roma şi Budapesta. După ce ultimele trei oraşe au renunţat, CIO a decis să organizeze la Lima o dublă atribuire, pentru 2024 şi 2028, pentru a nu elimina niciuna dintre cele două ”excelente candidaturi”, după cum a afirmat preşedintele forului olimpic mondial, germanul Thomas Bach.
În iulie, Parisul a rămas inflexibilă în privinţa candidaturii pentru 2024, iar Los Angeles a renunţat la această ediţie, pentru a-şi prezenta candidatura pentru ediţia din 2028.
Cei 84 de membri al CIO prezenţi în Peru, printre care şi românul Octavian Morariu, au validat această repartizare care oferă siguranţă forului olimpic, confruntat cu o penurie de candidaturi, relatează AFP. Votul a fost precedat de ultime prezentări ale celor două dosare. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a transmis cu acest prilej un mesaj video de susţinere a candidaturii Parisului.
În urma acordului tripartit încheiat între cele două oraşe şi CIO, Los Angeles va primi 1,8 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro), cu 100 de milioane în plus faţă de candidatura capitalei franceze.
Cele două comitete de candidatură au promis Jocuri modeste, ambele bazându-se pe o infrastructură deja existentă şi având bugete net inferioare ediţiilor precedente, 6,6 miliarde de euro pentru Paris, 4,5 miliarde pentru Los Angeles, în timp ce JO de la Londra 2012 şi Rio 2016 au depăşit 11 miliarde în cheltuieli.