Pariurile pe cărămizi, construcţii, medicamente şi pe o bancă mică au adus cele mai mari câştiguri

Şapte dintre companiile din Topul celor  mai mari 10 câştiguri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au avut probleme de supravieţuire în criză, dar pariurile pe acţiunile lor au adus randamente de 29 până la 99%, pe primul semestru al anului.
Adrian N. Ionescu - mar, 02 iul. 2013, 21:00
Pariurile pe cărămizi, construcţii, medicamente şi pe o bancă mică au adus cele mai mari câştiguri

Campioana primelor şase luni ale anului la Bursă este producătoarea de cărămizi Cemacon Zalău (CEON), ale cărei titluri s-au apreciat cu 99%.

Cemacon Zalău (CEON), ca şi marea majoritate a titlurilor de la vârful clasamentului sunt, însă, acţiuni puţin lichide, adeseori greu de găsit sau de vândut, atunci când investitorul simte nevoia s-o facă.

Construcţiile mai sunt prezente în TOP 10 al câştigurilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) prin producătorii de prefabricate din beton COMCM Constanţa (CMCM, pe locul al 2-lea, cu +84%) şi Prefab Bucureşti (PREH, 3, +65%). COMCM pare să fie ieşit din zodia litigiilor dintre acţionari, care s-au adăugat probelemlor domeniului, iar Prefab gestionează bine acum absenţa marilor proiecete de infrastructură

Acestora li se adaugă din domeniul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP, 8, 37%), a cărui soartă  zbuciumată din ultima vreme pare să fi ajuns, în fine, pe o traiectorie fastă, care a adus câştiguri de 37% celor care au pariat pe ea.

Pe primele 10 locuri ale topului se mai află şi alte companii cu probleme, până nu demult, precum UAMT Oradea (UMT, 4, +58%), dar şi Banca Comercială Carpatica (BCC, 9, +29%), care a reuşit să devină o afacere profitabilă pemntru prima oraă, anul trecut, şi mai şi este „de măritat”.

O ţintă de preluare este şi Banca Transilvania (TLV, 30, -1%), care a suferit o pierdere de -1%, însă după evoluţia preţului neajustat. Evoluţia care ţine seama de distribuţia de acţiuni gratuite arată un câştig de 11%.

Topul calculat de ECONOMICA.NET nu este ajustat şi include dividendele, care ar spori randamentele, ca în cazul Antibiotice Iaşi (ATB, 10, +29%). Aceasta a reuşit să-şi convingă „patronii” de la Ministerul Sănătăţii că poate să şi dea dividende bugetului mereu nesăţios al statului, dar să-şi şi majoreze capitalul cu profitul obţinut inclusiv din exporturile în SUA.

Printre cele mai performante acţiuni din primul semestru se mai numără şi vechi cunoştinţe, ca  Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS, 5, +43%), care a supravieţuit marii dezindustrializări a României graţie exportului de aspiratoare. Mai produce şi incubatoare de ouă şi ventilatoare de coş.

Producătorul de piese auto din aluminiu Altur Slatina (ALT, 11, +25%), o companie controlată, ca şi ELGS, de omul de afaceri Cătălin Chelu, a stimulat interesul investitorilor nu numai prin propriile profituri, dar şi prin gestul neaşteptat al patronului său de fapt de a nu mai folosi compania ca vehicul de investiţii la Bursă. Aceste operaţiuni sunt consumatoare de lichidităţi, punând mari riscuri mari pe bilanţul companiei.

Contor Group Arad (CGC, 7, +42%) a intrat pe o pantă ascendentă remarcabilă direct din procedura de insolvenţă.

Într-o situaţie contabilă similară este, în fond, şi Rompetrol Rafinare (RRC, 6, 42%), care se pare că nu a avut decât un singur trimestru profit în existenţa sa. În schimb, revenirea statului printre acţionarii rafinăriei şi perspectiva ca pachetul statului să fie scos la vânzare, atrag pariurile.

Doar randamentele acţiunilor altor 8 companii au reuşit să depăşească abia dobânda medie anuală a depozitelor bancare (6%):Transilvania Constructii (COTR, locul 12, +21%), Rompetrol Well Services (PTR, 13, +20%), Biofarm (BIO, 14,+18%), producătorul de maşini agricole Mecanica Ceahlau Piatra Neamţ (MECF, 15, +14%), constructorul de conducte de petrol şi gaze Condmag Braşov (COMI, 16, + 13%), Fondul Proprietatea (FP, 17, +12%), deţinătoarea hotelului Casa de Bucovina-Club de Munte din Gura Humorului (BCM, 18, +10%), şi singura casă de brokeraj listată la bursă S.S.I.F. Broker Cluj Napoca (BRK, 19, +9%).

Cele mai căutate companii de la bursă, Societăţile de Investiţii Financiare (SIF), sau OMV Petrom (SNP) au înregistrat pierderi de până la 24%. După perioada în care au contat pentru dividende, jucătorii le-au vândut acţiunilor, iar apoi contextul general de piaţă nu le-a mai permis revenirea.

 REstul companiilor au suferit pierderi până la – 63% (MJM Mailis).

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...