Parlamentar german: ACTA trebuie „îngropat” până în vară

Eurodeputaţii care se opun Acordului multilateral cu privire la contrafacere (ACTA) au afirmat marţi că au obţinut o victorie refuzând ca votul Parlamentului European, foarte critit la adresa acordului, să fie întârziat de o sesizare a Curţii europene de justiţie, relatează AFP.
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 05:40
Parlamentar german: ACTA trebuie

Cu 21 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 2 abţineri, deputaţii Comisiei de comerţ internaţional au decis să nu întârzie, printr-o consultare prealabilă a Curţii europene de Justiţie, calendarul care prevede un vot cu privire la ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) într-o sesiune plenară din iunie.

„Este primul semn că Parlamentul este pregătit să respingă ACTA”, a comentat social-democratul german Bernd Lange, spunând că se aşteaptă ca acordul să poată fi „îngropat înainte de vară”.

Reprezentantul verzilor Yannick Jadot a salutat, de asemenea, faptul că „Parlamentul European rămâne ferm şi decis să nu întârzie dezbaterea”.

Comisia Europeană „caută înainte de toate să întârzie votul cu unul sau doi ani, timp în care presiunea populară şi politică împotriva ACTA ar scădea”, a apreciat reprezentantul verzilor Sandrine Belier, relevând că, acum executivul poate cu toate acestea să decidă de unul singur înaintea Curţii.

Comisia Europeană a anunţat la 22 februarie intenţia de a sesiza Curtea de Justiţie a UE pentru a verifica dacă acordul nu încalcă drepturile fundamentale.

Mai multe state europene, printre care Germania, Polonia, Austria, Cehia, România şi Slovenia, au blocat deja pregătirile pentru ratificarea acordului.

Negociat între Uniunea Europeană, Statele Unite, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia ACTA vizează lupta împotriva contrafacerii în sens larg, de la medicamente şi alte mărfuri la descărcările ilegale de pe Internet.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...