Parlamentarii au depus 173 de amendamente admise la bugetul pe 2016. Şedinţa comisiilor de buget continuă
‘Faţă de anii trecuţi, când aveam câte 12.000, acum avem 239 de amendamente depuse, din care 173 au fost admise în comisiile de specialitate, 47 respinse şi 19 nediscutate. Din acestea, cele mai multe le regăsim la MDRAP şi la Ministerul Transporturilor’, a precizat Arcaş.
Cât priveşte programul, el a arătat că în comisiile de specialitate au loc dezbateri generale.
‘De mâine dimineaţă, la ora 9,00, începem dezbaterile pe ordonatori de credit, care vor dura mâine şi poimâine şi sperăm să încheiem duminică seară, să stăm până când se termină totul, să ne încadrăm în programul stabilit de Birourile permanente şi luni să putem depune raportul. După depunerea raportului, să poată începe dezbaterile chiar luni seară, să-l dezbatem în plen’, a menţionat senatorul Viorel Arcaş.
Totuşi, şedinţa comisiilor reunite de buget-finanţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor va continua vineri seară cu discutarea spre adoptare a textului legii proiectului de buget pe 2016, a anunţat Viorel Ştefan, preşedintele comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor.
‘Ne-am planificat ca tot în această seară să parcurgem şi să adoptăm proiectul de lege a bugetului partea de text, urmând ca mâine dimineaţă începând cu ora 9,00 să audiem ordonatorii de credite. Este absolut necesar să respectăm acest grafic, pentru că altfel riscăm să nu finalizăm raportul până luni şi atunci calendarul Camerei Deputaţilor va eşua din cauza noastră şi, sigur, nu ne dorim niciunul dintre noi acest lucru. (…) La textul de lege avem doar două amendamente, la care se vor adăuga cele care vor fi rezultatul inspiraţiei de moment în cursul dezbaterilor. (…) Oricum faţă de 1.000-2.000 (de amendamente – n.r.) cum suntem noi obişnuiţi mi se pare că stăm într-o poziţie favorabilă de această dată’, a declarat Viorel Ştefan.
Prima parte a şedinţei a cuprins dezbateri generale în baza prezentării făcute de ministrul de Finanţe, Anca Dragu, la proiectul bugetului de stat pe 2016.