Parlamentarii vor să pună acciză pe toate produsele cu conţinut mare de zahăr. Deputat PSD: Banii pot fi direcţionaţi către sănătate şi educaţie

Economica.net
18 05. 2017
zahar_456787654_86988000

Deputatul, membru în Comisia pentru sănătate şi familie, s-a întâlnit miercuri, 17 mai, cu reprezentanţii Asociaţiei Colegiul Pacienţilor din România, cu care a discutat despre proiectul de lege privind supraimpozitarea alimentelor cu un conţinut ridicat de zahăr.

În urma discuţiilor, s-a ajuns la concluzia că introducerea unei accize pe acest tip de alimente ar reprezenta calea cea mai potrivită pentru reducerea consumului de către categoriile sociale cele mai expuse la problema obezităţii, respectiv copiii, adolescenţii şi persoanele cu venituri mici.

‘Am discutat cu reprezentanţii asociaţiei despre modele fiscale din alte state în ceea ce priveşte supraimpozitarea alimentelor cu un conţinut ridicat de zahăr. În principiu, sunt trei variante, respectiv cotă diferenţiată de TVA, impozit forfetar pe cifra de afaceri şi o acciză pentru produsele cu conţinut ridicat de zahăr. Concluzia noastră a fost că acciza ar fi modelul cel mai potrivit, urmând să vedem care e pragul optim care poate descuraja în mod real consumul acestor alimente. Din studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rezultă că o creştere a preţurilor între 20% şi 50% la aceste produse nesănătoase ar conduce la scăderea cererii şi implicit la reducerea incidenţei obezităţii la copii şi adolescenţi’, a explicat deputatul, potrivit unui comunicat.

Reprezentanţii Asociaţiei Colegiul Pacienţilor din România au subliniat că viitorul proiect de lege ar trebui să conţină o prevedere explicită privind destinaţia banilor care se vor colecta din această acciză, adaugă sursa citată.