Parlamentele din zona euro trebuie să se pronunţe prin vot pentru ca programul Greciei să fie implementat

Pentru ca un nou program de asistenţă financiară pentru Grecia să poată fi implementat, parlamentele mai multor state din zona euro trebuie să se pronunţe prin vot, de la caz la caz, asupra mandatului de negociere acordat guvernelor naţionale în vederea elaborării acestui program - pe baza acordului cadru pentru salvarea acestei ţări convenit de statele din zona euro - sau să voteze numai programul odată ce va fi definitivat, relatează luni agenţia DPA, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 13 iul. 2015, 13:26
Parlamentele din zona euro trebuie să se pronunţe prin vot pentru ca programul Greciei să fie implementat

Astfel, Bundestagul german se va pronunţa vineri, dar vor fi două voturi. Primul va acorda un mandat guvernului de la Berlin pentru negocierile privind noul program de asistenţă financiară destinat Greciei, iar al doilea se va referi la detaliile implementării programului odată ce detaliile vor fi definitivate.

Finlanda, ţara care s-a arătat printre cele mai ostile faţă de nou acord cu Grecia, mai ales dacă acesta conţine şi o nouă ştergere a datoriei externe a statului grec, are o structură parlamentară, denumită ‘Marele Comitet’, care trebuie să dea guvernului mandatul de a negocia viitorul ajutor pentru Grecia, iar legislativul va vota separat prevederile privind restructurarea datoriei Greciei.

În Estonia, Comisia parlamentară pentru afaceri europene a dat deja guvernului un mandat de negociere, însă programul final va trebui totuşi aprobat de plenul parlamentului.

În schimb, în Luxemburg, programul de asistenţă financiară va fi supus votului parlamentului doar dacă se va estima că valoarea acestuia va avea un impact asupra bugetului statului luxemburghez.

Un vot rapid ar putea fi dat însă de parlamentul austriac, chiar în următoarele 24 de ore, iar acordarea unui mandat de negociere guvernului necesită o majoritate de două treimi. Dar, în circumstanţe extraordinare, o comisie parlamentară poate acord acest mandat şi fără majoritatea de două treimi.

Şi parlamentele din Portugalia, Slovenia şi Spania trebuie să aprobe programul de asistenţă financiară, dar numai după ce acesta va fi definitivat.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...