Parlamentul a abrogat o hotărâre privind aprobarea intrării şi staţionării forţelor SUA pe teritoriul României
Parlamentarii au adoptat, cu 301 voturi ‘pentru’, proiectul de hotărâre pentru abrogarea hotărârii Parlamentului României nr.29/2007 privind aprobarea intrării şi staţionării forţelor Statelor Unite ale Americii pe teritoriul României în vederea desfăşurării activităţilor stabilite prin ‘Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României’, semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005, ratificat prin Legea nr.268/2006.
Hotărârea respectivă a Parlamentului din 2007 prevedea faptul că numărul maxim al membrilor forţelor Statelor Unite ale Americii ce se pot afla la un moment dat pe teritoriul României nu poate depăşi 3.000, scrie Agerpres.
Ulterior a fost adoptată Legea nr 291 din 2 noiembrie 2007 care implementează un regim juridic general, făcând distincţie între scopurile diferite şi actori juridici diferiţi care aprobă intrarea, staţionarea şi tranzitul forţelor armate pe teritoriul naţional, fără a impune o limitare a numărului de militari.
Potrivit expunerii de motive, din interpretarea celor două acte normative reiese diferenţa de tratament între forţele armate ale statelor membre NATO şi aliate în sensul că doar pentru forţele aparţinând SUA există un plafon numeric.
Totodată, prin hotărârea adoptată miercuri s-a urmărit abrogarea expresă a dispoziţiilor căzute în desuetudine şi care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea generală din Legea nr. 291/2007.