Parlamentul a respins numirea lui George Orbean la şefia SRTv. CA-ul TVR se reuneşte miercuri pentru o nouă propunere

Economica.net
29 03. 2016
7370610_mediafax_foto_alexandru_dobre_76779600

Decizia a fost luată cu 206 voturi ‘împotrivă’, 185 voturi ‘pentru’.

Conducerea Parlamentului urmează să se reunească marţi seară pentru a stabili o nouă şedinţă de plen comun.

Comisiile reunite de cultură vor audia şi redacta raport pe o nouă propunere a CA al SRTv pentru această funcţie.

Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, marţi seară, calendarul pentru numirea preşedintelui director general al TVR, miercuri dimineaţă, la ora 8.00 urmând ca membrii Consiliului de Administraţie al TVR să facă o nouă nominalizare, iar plenul reunit în care se va supune la vot propunerea, să înceapă la ora 10.30.

Consiliul de Administraţie al TVR va stabili, miercuri, pe cine propune pentru funcţia de preşedinte-director general al SRTV, după că propunerea iniţială a Consiliului, în persoana lui George Orbean, din partea Guvernului, a fost respinsă de plenul reunit al Parlamentului,

După nominalizare, la ora 9.00, comisiile parlamentare de cultură vor audia persoana propusă pentru şefia TVR, iar votul în plen urmează să fie dat începând cu ora 10.30, când a fost convocată şedinţa celor două Camere.

Liviu Dragnea şi premierul Dacian Cioloş s-au întâlnit luni seară şi nu au ajuns la niciun acord pe această temă, au declarat pentru News.ro surse politice, în condiţiile în care Orbean a fost propus de Guvern, iar PSD o vrea pe Irina Radu.

George Orbean a fost ales, marţea trecută, de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR în funcţia de preşedinte-director general al televiziunii publice, cu un mandat de patru ani, Orbean având şapte voturi favorabile, faţă de cele şase primite de Irina Radu. Orbean a fost propus de Guvern şi a fost ales cu 7 voturi din 13 de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR. Irina Radu, propunerea PSD pentru şefia CA, a primit 6 voturi favorabile.