Legea rovinietei s-a schimbat. Şoferii vor plăti amenzi mai mici
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat modificarea Ordonantei 15/2002 care reglementează modul de funcţionare a sistemului de taxare pe drumurile din România. Modificările aduse se referă la modul în care sunt penalizaţi cei care nu îşi plătesc rovinieta, şi care au ajuns să adune amenzi record după ce au strâns astfel de penalităţi şi în cursul unei zile.
Astfel, potrivit modificărilor aduse, conducătorului auto care circulă fără rovinietă pe drumurile publice i se aduce la cunoştinţă în termen de treizeci de zile că a fost amendat, în cazul în care procesul verbal se încheie în lipsă. În această perioadă nu mai poate primi şi alte amenzi pentru faptul că circulă fără rovinietă – faptă care din acest moment devine contravenţie continuă. Se elimină astfel fenomenul amenzilor în serie.
Mai jos, textele de lege adoptate cu votul a 240 de deputaţi din cei 243 prezenţi – toate formaţiunile politice au votat această lege.
Art. 8. – (1) „Fapta de a circula fără a detine rovinieta valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă.”
Art 9. – (3) „Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministrul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea prevederilor art.8 alin.(1).”
De asemenea, din lege se elimină şi tariful de despăgubire, datorată de conducătorul auto care circulă fără rovinietă pe lângă amendă. Acest tarif este, acum, pentru autoturisme, de 28 de euro (124 de lei la cursul actual), iar banii sunt încasaţi de Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR).
În cazul în care contravenientul refuza plata acestui tarif de despăgubire, i se reţinea certificatul de înmatriculare a autoturismului, fără de care maşina nu poate fi condusă pe drumurile publice. Şoferul primea înapoi certificatul după ce făcea dovada plăţii tarifului de despăgubire. De altfel, din motivaţia Comisiei de industrii, ultima pe la care proiectul de lege a trecut înainte să fie aprobat, „Tariful de despăgubire a fost introdus prin O.G. nr.8/2010 şi s-a dovedit că a fost principala cauză a contestaţiilor multiple avansate în instanţe”.
Amenda contravenţională pentru conducătorii de autotursime suprinşi pe drumurile publice circulând fără rovinietă valabilă este cuprinsă, acum, între 500 şi 1.000 de lei.
Verifică aici dacă mai ai rovinietă valabilă
Fenomenul amenzilor în cascadă dispare. O călugăriţă a primit 250
O călugăriţă de la mănăstirea Ostrov din Vâlcea a primit 250 de amenzi pentru lipsa rovinietei. Schitul se află pe raza localităţii unde este montată camera de citire a rovinietei. De fiecare dată când femeia a ieşit pe DN7, a fost înregistrată. Legea, care acum a fost modificată de Parlament, era făcută aşa încât dacă un autoturism trecea de zece ori într-o singură zi, de exemplu, prin dreptul camerei, era înregistrat şi ulterior avea de achitat tot atâtea sancţiuni. Acest fenomen a adus un val de procese îndreptate împotriva CNADNR.