Parlamentul a votat legea pentru acordarea unei prime de instalare profesorilor care se titularizează în mediul rural

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de Cameră decizională, OUG 79/2019 privind unele măsuri în domeniul educaţiei, cu unele amendamente care prevăd, prin altele, acordarea unei prime de instalare cadrelor didactice care se titularizează în mediul rural şi a unei indemnizaţii cadrelor didactice cu o vechime de 30 de ani care se pensionează, informează Agerpres.
Economica.net - mar, 28 apr. 2020, 17:39
Parlamentul a votat legea pentru acordarea unei prime de instalare profesorilor care se titularizează în mediul rural

Senatorii au votat telefonic pentru acest act normativ, fiind exprimate 90 de voturi „pentru” şi 40 „împotrivă”.

OUG 79/2019 privind unele măsuri în domeniul educaţiei şi pentru prorogarea unor termene a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor pe 25 februarie, iar Comisia de învăţământ a Senatului a adoptat-o, cu unele amendamente, care au fost însuşite marţi de plen.

„Cadrele didactice care se titularizează în mediul rural beneficiază în termen de un an de la ocuparea postului, prin concurs, de o indemnizaţie de instalare în cuantum reprezentând echivalentul a trei salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu condiţia de a preda pe post la catedră, în mediul rural, cel puţin cinci ani şcolari. Fondurile necesare pentru plata indemnizaţiei de instalare se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Cadrul didactic este obligat să restituie indemnizaţia dacă, înainte de împlinirea termenului de 5 ani, îşi schimbă locul de muncă din mediul rural în mediul urban din motive imputabile lui, precum şi în cazul demisiei”, se arată în actul normativ iniţiat de Guvern şi amendat de Senat.

Un alt amendament adoptat de Senat şi care completează OUG 79/2019 prevede că „personalul didactic de predare din învăţământul de stat beneficiază anual de două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, din fonduri alocate de la bugetul de stat pentru dezvoltarea profesională şi evoluţie în carieră, precum şi pentru achiziţionarea de materiale didactice şi auxiliare didactice şi curriculare necesare procesului instructiv educativ”.

De asemenea, actul normativ a fost completat cu prevederea potrivit căreia „personalul din învăţământul preuniversitar beneficiază de asistenţă medicală gratuită pentru examinările medicale periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase, precum şi de măsuri active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale”.

Examinările medicale periodice şi vaccinarea gratuită se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

„Măsurile active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Ministerului Sănătăţii”, mai stipulează actul normativ amendat.

De aceleaşi măsuri urmează să beneficieze şi personalul din învăţământul superior.

O altă măsură reglementată de Senat prevede că „după o vechime efectivă în învăţământ de peste 30 de ani, cadrele didactice beneficiază, la data încetării contractului individual de muncă în vederea pensionarii pentru limită de vârstă, de o indemnizaţie în cuantum reprezentând echivalentul unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată din fonduri alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”.

Senatorul PNL Mario Oprea a anunţat votul de abţinere pentru că prin amendamentele de fond formulate şi adoptate de Comisia de învăţământ din Senat ar fi încălcat principiul bicameralismului, întrucât nu au fost dezbătute şi de Camera Deputaţilor, primul for sesizat.

La rândul său, senatorul USR Eugen Dircă şi-a exprimat dezacordul pentru modificările făcute, pentru „maltratarea” actului normativ, subliniind că nu este constituţională schimbarea sensului iniţiativei legislative pe parcursul dezbaterii parlamentare.

Şedinţa, condusă marţi din sala de plen de preşedintele interimar, Robert Cazanciuc, asistat de secretarii Ion Ganea şi George Dircă, a avut loc, la fel ca şi cea de săptămâna trecută, cu o prezenţă restrânsă (36 de senatori), majoritatea acestora participând de la distanţă, votul fiind acordat prin telefon.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...