Parlamentul a votat numirea Irinei Radu la şefia SRTv

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a admis marţi propunerea de numire a Irinei Radu în funcţia de preşedinte - director general al SRTv.
Economica.net - mar, 10 mai 2016, 09:32
Parlamentul a votat numirea Irinei Radu la şefia SRTv

Decizia a fost luată cu 304 voturi ‘pentru’ şi opt ‘împotrivă’.

În sală au fost prezenţi 230 de deputaţi şi 82 de senatori. Cvorumul de şedinţă este de 271.

Irina Radu a primit luni aviz pozitiv din partea Comisiilor de cultură ale Parlamentului pentru a ocupa funcţia de preşedinte – director general al SRTv.

Ea a susţinut în faţa comisiilor de specialitate că TVR a câştigat un proces cu o companie internaţională de distribuţie de film, salvând astfel peste 4 milioane de dolari pentru televiziunea naţională.

Pe de altă parte, Irina Radu a subliniat că va încerca să-i convingă pe colegii săi din Consiliul de Administraţie că ‘acea poveste cu insolvenţa este doar o poveste’.

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au decis luni să le audieze atât pe Monica Ghiurco, cât şi pe Irina Radu pentru funcţia de preşedinte – director general al SRTv, chiar dacă CA al TVR a recomandat-o pe Ghiurco pentru această calitate. Ghiurco a fost avizată negativ de Comisiile de specialitate.

Cine este Irina Radu

Irina Radu este licenţiată în Litere şi a urmat mai multe cursuri de specializare: Managementul relaţiilor cu clienţii şi cumpărătorii, Managementul Resurselor Umane, Management general, la Open University Business School; Jurnalism şi Comunicare, la California State University; Jurnalism, la Fundaţia Britanică Thomson.

Potrivit site-ului tvr.ro, Irina Radu are o lungă experienţă la TVR, fiind, pe rând, redactor-prezentator la TVR Iaşi, producător şi prezentator al Jurnalului TVR, redactor-şef la Ştiri, realizator de emisiuni.

Din 2013, ocupă funcţia de coordonator cu atribuţii de director la Direcţia Programe, la TVR.

În 2004, a devenit director al canalului TVR1. A mai fost director interimar al canalului TVR 2 pentru o scurtă perioadă, director Evenimente Speciale, redactor-şef al Redacţiei Copii-Tineret.

A mai fost producător general al Festivalului Cerbul de Aur (2000 şi 2001), iar în 2003, 2004 şi 2005 a fost directorul festivalului.

În intervalul 1998-2002, a fost şi membru în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române.

A obţinut premiul APTR pentru emisiunea ‘Culise’, în 2000, şi pentru Festivalul Cerbul de Aur, în 2003. În 2001, a primit premiul World Vision pentru reportaj.

Te-ar mai putea interesa și
CE a amendat cu 458 milioane de euro 15 producători auto
CE a amendat cu 458 milioane de euro 15 producători auto
Volkswagen, Stellantis, alți 13 producători de automobile și asociația lor de mașini ACEA au fost amendați cu un total de 458 de milioane de euro (495 de milioane de dolari) de autoritățile......
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 2 aprilie
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 2 aprilie
Luna aprilie începe cu o scumpire la pompă, a doua la rând: prețul benzinei și motorinei a crescut azi dimineață la ...
CE vrea să îi lase pe membrii UE din apropierea Rusiei să utilizeze banii UE pentru apărare
CE vrea să îi lase pe membrii UE din apropierea Rusiei să utilizeze banii UE pentru apărare
CE a propus marţi ca ţărilor Uniunii Europene, în special celor care se învecinează cu Rusia, să li se permită să ...
Înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra lună consecutiv
Înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra lună consecutiv
Cu 240 de kilometri pătrați ocupați în martie 2025, înaintarea forțelor ruse în Ucraina a încetinit pentru a patra ...