Parlamentul britanic respinge un moratoriu privind exploatarea gazelor de şist

Un moratoriu naţional asupra exploatării gazelor de şist în Marea Britanie a fost respins luni de parlamentul de la Londra, dar guvernul a acceptat să înăsprească condiţiile de extracţie şi să interzică această activitate în parcurile naţionale, interdicţie care însă oricum se aplică şi în prezent, cu unele excepţii, transmite AFP.
Economica.net - mar, 27 ian. 2015, 13:31
Parlamentul britanic respinge un moratoriu privind exploatarea gazelor de şist

În timp ce parlamentarii dezbăteau subiectul, în faţa legislativului circa 200 de persoane au manifestat împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.

Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie, s-a abţinut, atitudine pe care unicul deputat ecologist, Caroline Lucas, a calificat-o drept ‘farsă’. Totuşi, laburiştii au introdus amendamentul ce priveşte câteva restricţii în aplicarea tehnicii de fracturare hidraulică.

În baza acestui amendament, acceptat de parlament şi de guvern, extragerea gazelor de şist va fi interzisă în parcurile naţionale şi în zonele protejate. Dar nu este vorba despre o modificare substanţială a legislaţiei deja existente, întrucât şi până în prezent se aplica această interdicţie, cu menţiunea că extracţia gazelor de şist putea fi totuşi autorizată şi în astfel de zone în ‘circumstanţe excepţionale’ sau dacă ‘interesul public’ o cerea, notează AFP.

Votul din parlament survine după ce compania britanică Cuadrilla a cerut să i se permită începerea unei exploatări.

Premierul David Cameron vrea să încurajeze exploatarea gazelor de şist pentru a obţine o sursă ieftină de energie, după modelul aplicat în Statele Unite.

Dar organizaţiile ecologiste avertizează asupra pagubelor pe care fracturarea hidraulică le-ar putea produce mediului, ele susţinând că substanţele chimice folosite au poluat uneori apa din pânzele freatice, iar metanul pompat poate ajunge în aer provocând poluarea mediului şi probleme de sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...