Parlamentul bulgar a ratificat achiziționarea a opt avioane de luptă americane F-16
Avioanele, care vor fi livrate până în 2024, vor fi achiziţionate la preţul de 1,256 miliarde de dolari. Cum plata integrală urmează să fie efectuată înainte de luna septembrie, parlamentul a revizuit bugetul pentru anul 2019, deficitul public crescând de la 0,5% la 2,1%.
„Odată cu achiziţionarea de avioane F-16 Block 70, vom fi prima ţară balcanică dotată cu un astfel de avion”, Slovenia, Grecia şi România deţinând modele mai vechi, a declarat ministrul bulgar al apărării Krassimir Karakaceanov.
Membru al NATO din 2004, Bulgaria încearcă de câţiva ani să-şi înlocuiască flota obişnuită de avioane de luptă MiG-29 fabricate de sovietici.
Aceasta este „prima modernizare a forţelor aeriene bulgare în decurs de 30 de ani”, a declarat comandantul forţelor aeriene Ţanko Stoikov, apreciind că această comandă a pus capăt unei îndelungi „stagnări tehnologice”.
Numai şapte dintre cele 15 MiG-29 ruseşti ale forţelor aeriene bulgare pot zbura, potrivit autorităţilor de la Sofia.
Viceministrul apărării, Atanas Zaprianov, a dat asigurări la începutul lunii iulie că aparatele comandate vor avea „toate capacităţile aer-aer, aer-sol şi de informaţii”.
Fost comandant al Forţelor aeriene, preşedintele bulgar Rumen Radev a considerat totuşi că preţul de cumpărare este prea mare, subliniind că acesta nu cuprinde şi tot armamentul necesar, în special rachete aer-sol.
Guvernul bulgar a preferat oferta americană celei a Suediei de zece aeronave Gripen noi, variantă favorizată într-o licitaţie anterioară şi susţinută de asemenea de preşedintele Radev. Procedura a fost relansată în 2017, odată cu instalarea premierului conservator Boiko Borissov.
Opoziţia bulgară, care a criticat de asemenea alegerea avioanelor F-16, a reclamat între altele faptul că plata pentru achiziţionarea avioanelor nu poate fi eşalonată.