Parlamentul bulgar a respins creşterea deficitului şi a datoriei publice

Economica.net
04 08. 2014
parlament_bulgar_18242100

Preşedintele Rosen Plevneliev, care a avertizat săptămâna trecută că respingerea acestei iniţiative va dăuna economiei, va desemna miercuri un guvern interimar alcătuit din tehnocraţi, ce va conduce Bulgaria până la alegerile parlamentare anticipate programate pentru 5 octombrie.

Proiectul respins prevedea creşterea deficitului bugetar pentru anul în curs la 2,7% din PIB şi a datoriei publice la 3,4 miliarde de leva (circa 1,7 miliarde de euro). Aceste fonduri ar fi oferit guvernului mijloace de a gestiona criza bancară fără precedent declanşată în luna iunie, când deponenţii băncii Corpbank s-au repezit să-şi retragă masiv economiile. Activitatea acestei bănci este de atunci suspendată în aşteptarea rezultatelor unui audit în urma căruia se va decide dacă ea va fi redeschisă ori va intra în insolvenţă. Votul negativ de luni amână cel puţin până la învestirea noului parlament soluţionarea acestei crize.

Criza bancară s-a suprapus peste o îndelungată criză politică ce l-a obligat pe primul-ministru Plamen Oreşarski să-şi dea demisia pe 23 iulie, după ce partidele politice au ajuns la un acord în vederea organizării alegerilor legislative anticipate.