Parlamentul bulgar a votat în favoare încheierii concesiunii terminalului petrolier de la Rosenets din apropierea Portului Burgas în favoarea grupului rus Lukoil
Portul Rosenets este singurul terminal petrolier de pe coasta bulgară a Mării Negre. Acest terminal era sub controlul Lukoil din 2011, când compania rusească a primit o concesiune valabilă timp de 35 de ani.
Actul normativ, care a primit vineri un vot favorabil din partea a 144 din cei 240 de deputaţi din Parlamentul de la Sofia, prevede că acordul de concesiune va fi terminat în decurs de o săptămână.
Terminalul petrolier de la Rosenets deserveşte singura rafinărie din Bulgaria, Neftochim Burgas, care are capacitatea de a procesa 196.000 de barili de ţiţei pe zi şi este deţinută tot de Lukoil. În luna ianuarie a acestui an, parlamentarii bulgari au adoptat o decizie care deschide calea pentru ca Executivul de la Sofia să preia controlul asupra operaţiunilor rafinăriei timp de un an.
În propunerea prezentată legislativului de la Sofia, partidele GERB, Continuăm Schimbarea, Bulgaria Democrată şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, au susţinut că terminarea acordului de concesiune va împiedica Rusia să utilizeze facilităţi din Bulgaria pentru a-şi finanţa războiul din Ucraina. În plus, ar asigura punerea în aplicare a sancţiunilor UE, ceea ce ar creşte şansele Bulgariei de a fi admisă în spaţiul Schengen, a spus Kiril Petkov, co-preşedinte al mişcării Continuăm schimbarea.
În replică, rafinăria Lukoil Neftochim a dat publicităţii un comunicat de presă în care anunţă că va încerca să obţină protecţie în justiţie împotriva deciziei Parlamentului.
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a criticat la rândul său decizia Parlamentului. „Propunerea de terminare a concesiunii este o nouă idee pripită şi greşită a liderilor politici”, a spus Rumen Radev.