Parlamentul danez a respins propunerea privind recunoașterea statului palestinian
Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut marţi în mod oficial un stat palestinian, după ce anunţul lor de săptămâna trecută că vor face acest lucru a înfuriat Israelul, care a calificat acest demers drept o „recompensă pentru terorism” şi şi-a rechemat ambasadorii.
Proiectul de lege danez a fost propus pentru prima dată la sfârşitul lunii februarie de patru partide de stânga.
„Nu putem recunoaşte un stat palestinian independent, din simplul motiv că nu există cu adevărat condiţiile prealabile”, a declarat ministrul de Externe Lars Lokke Rasmussen atunci când proiectul de lege a fost dezbătut pentru prima dată în Parlament, în aprilie.
„Nu putem susţine această rezoluţie, dar ne dorim să vină o zi în care vom putea”, a adăugat Rasmussen, care nu a fost prezent la votul de marţi.
Danemarca a transmis, după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 care a declanşat campania militară a Israelului în Gaza, că Israelul are dreptul să se apere, dar mai recent a îndemnat ţara să dea dovadă de reţinere şi a susţinut că trebuie să respecte dreptul internaţional.
Dublin, Madrid şi Oslo au prezentat decizia lor ca pe un demers menit să accelereze eforturile de a asigura o încetare a focului în războiul dintre Israel şi Hamas în Gaza şi au îndemnat alte ţări să le urmeze exemplul.
Sursa foto: Flickr