Parlamentul elveţian nu permite băncilor să dezvăluie SUA informaţii despre clienţii americani

Economica.net
20 06. 2013
ubs_63790900

Băncile elveţiene ar fi evitat astfel riscul de a ajunge obiectul unor investigaţii penale în SUA privind facilitarea evaziunii fiscale, transmite Wall Street Journal (WSJ).

Camera inferioară a Parlamentului elveţian a respins măsura cu 123 de voturi împotrivă faţă de 63 pentru. Miercuri, camera superioară a Parlamentului avizase propunerea cu 26 de voturi pentru faţă de 18 împotrivă.

Dacă propunerea ar fi fost aprobată, băncile elveţiene ar fi început să transmită autorităţilor americane informaţii privind averile ascunse în conturi din Elveţia de americanii care speră să evite astfel plata taxelor.

În camera inferioară a Parlamentului, mai mulţi politicieni au criticat agresivitatea cu care autorităţile americane încearcă să-şi impună punctul de vedere, fără a ţine cont de riscurile de natură juridică la care sunt expuse băncile elveţiene şi angajaţii lor.

Parlamentarii au fost nemulţumiţi şi de absenţa detaliilor privind posibilele sancţiuni financiare la care ar fi fost expuse băncile vizate.

Guvernul a prezentat planul în luna mai şi a recomandat Parlamentului să acţioneze de urgenţă.

Wegelin & Co., una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase bănci elveţiene, a fost pusă sub acuzare în SUA în februarie 2012 pentru că a ajutat persoane şi firme din Statele Unite să ascundă averi de peste 1,2 miliarde de dolari. Banca a vândut de urgenţă majoritatea operaţiunilor către un competitor, pentru a izola cea mai mare parte a afacerilor, şi a păstrat numai activităţile cu clienţii americani, întrerupând practic activitatea normală.

UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a fost sancţionată în SUA cu o amendă de 780 milioane de dolari pentru nereguli similare.

Elveţia este cel mai mare centru financiar offshore din lume, cu 2.200 miliarde de dolari în conturile din băncile locale la finalul anului trecut, potrivit Boston Consulting Group.