Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care sunt stabilite strategiile pentru apărarea democrației în fața autocrației și iliberalismului
Este nevoie de recomandări de ţară specifice care să poate declanşa mecanismul de protejare a valorilor europene, proceduri de infringement şi o condiţionalitate privind accesarea fondurilor europene, se arată în text.
PE îşi reafirmă în rezoluţie îngrijorarea faţă de ”ascensiunea şi înrădăcinarea tendinţelor autocratice şi iliberale”, amplificate şi de (criza provocată de) COVID-19, precum şi faţă de ”corupţia, dezinformarea şi capturarea statului” în mai multe ţări ale UE.
În text se remarcă şi lipsa instrumentelor necesare ale UE pentru a face faţă unei ”crize continue şi fără precedent a valorilor sale fundamentale”, menţionând incapacitatea Consiliului de a face progrese concrete în procedurile declanşate conform Articolului 7 (împotriva Ungariei şi Poloniei, n.red.) şi faptul că aceasta ”permite divergenţe continue”.
Prin urmare, PE propune un acord instituţional pentru un ”Ciclu Anual de Monitorizare a (respectării) valorilor Uniunii”, care să cuprindă aspecte preventive şi corective pe baza recomandărilor de ţară specifice, cu calendare şi obiective legate de măsuri concrete, inclusiv proceduri ale Articolului 7, proceduri de infringement şi condiţionalitate bugetară. Propunerile PE ar urma, conform acestei iniţiative, să consolideze şi să suplinească mecanismele existente, cum ar fi recentul raport al Comisiei Europene privind statul de drept.
”Propunerile noastre înlocuiesc şi completează mai multe instrumente, care s-au dovedit a fi ineficiente, cu un Ciclu Anual de Monitorizare unic. Nesoluţionarea unor probleme serioase identificate în acest context ar putea conduce la măsuri corective specifice care ar fi mai eficiente decât actualul cadru neclar, mai ales odată ce va fi legat de condiţionalitatea bugetară. Convenirea unui acord instituţional ar transmite un semnal puternic că UE este hotărâtă să-şi protejeze fundamentele constituţionale”, spune raportorul Michal Simecka, din grupul Renew Europe.
În urma acestei rezoluţii, europarlamentarii vor aştepta să primească din partea Comisiei Europene o propunere pe baza ei. Parlamentul European cere din 2016 un mecanism permanent privind democraţia şi statul de drept şi din 2018 insistă ca acesta să prevadă condiţionarea accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept.
Ungaria şi Polonia au ameninţat cu blocarea viitorului buget multianual al UE şi a fondului european de redresare post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro dacă vor fi introduse condiţionalităţi privind statul de drept, condiţionalităţi calificate de Budapesta drept un ”instrument de şantaj politic”.